FC Botoșani își va juca ultima carte la play-off duminică de la ora 16:30 la Mediaș cu Gaz Metan într-un meci care va conta pentru runda a XVIII-a a Ligii 1.
Fără un target stabilit pentru acest final de an în care FC Botoșani va avea o serie infernală, urmând a întlni formațiile care aspiră la un loc la „masa bogaților” și cu tonul dat de „principalul” Marius Croitoru „play-off-ul nu e un obiectiv pentru noi”, gruparea locală merge total „degajată” în Ardeal, rezultatul urmând a fi unul de palmares.
„Este un meci dificil cu o echipă care își merită locul actual”,a declarat Marius Croitoru, antrenorul principal al FC Botoșani, deși echipa sa se află în luptă direct cu echipa care „își merită locul actual”.
La conferința de presă premergătoare confruntării din Ardeal, gândurile tehnicianului botoșănean au fost de a-și elogia adversarii.
„Au un antrenor foarte bun pe care eu îl respect. Ei au declarat că obiectivul lor este acela de a atinge play-off-ul, noi suntem și noi cu șanse reale să prindem playoff-ul, dar nu acesta este obiectivul nostru, anul acesta”,a afirmat tehnicianul FC Botoșani.
În altă ordine de idei, după ce efectiv au făcut figurație pe teren cu FCSB, jucătorii FC Botoșani au fost răsplătiți din plin de Marius Croitoru.
Tehnicianul a decis să le dea o vacanță în toată regula elevilor săi în plin campionat, lucru nemaintâlnit la nicio echipă care se luptă la play-off, iar la conferința de presă a afirmat că nu-și reporșează deloc acest lucru.
„Au muncit băieții, le-am dat liber! Au nevoie băieții și de zile libere. Ei trebuie să înțeleagă că sunt plătiți să joace fotbal și trebuie să joace fotbal nu să stea în cantonamente”, a spus Croitoru.
Spre deosebire de FC Botoșani, care a avut vacanță în plin campionat după „pantomima” cu FCSB, cei de la Mediaș au susținut un amical de lux în Spania cu cei de la Valladolid.
Înaintea confruntării de duiminică , Gaz Metan Mediaș are 26 de puncte și se află pe locul 6, ultimul care asigură prezența în play-off, în timp ce FC Botoșani se află la startul rundei pe locul 7 cu 22 de puncte.
Partida dintre Gaz Metan Mediaș și FC Botoșani va avea loc duminică de la ora 16:30, duelul urmând a fi transmis de Digi Sport, Telekom și Look.