spot_img
sâmbătă, aprilie 19, 2025
AcasăSportDinamo umilită de Craiova la Severin!

Dinamo umilită de Craiova la Severin!

Dezastru pentru Dinamo în utimul meci al etapei a XV-a a Ligii 1. „Câinii” au fost umiliți la Severin de Univeristatea Craiova, oltenii impunându-se cu neverosimilul scor de 4-1 (3-0).

Prima repriză a fost una de vis pentru olteni care i-au făcut K.O. pe „alb-roșii”. La puțin timp după ce arbitrul a anulat un gol perfect valabil marcat de „câini” pe motiv de off-side, oltenii s-au dezlănțuit. La prima fază periculoasă a meciului, pe care au avut-o în careul advers oltenii au marcat prin Ivanov , după o fază de manual (min.20). Finalul primului mitan a fost acaparat de Ivan, acesta reușind primele goluri de la revenirea la Universitatea (min. 31, 45+3), stabilind și scorul primei reprize, 3-0.

Căpitanul Dan Nistor a marcat golul de onoare în minutul 57 dar scorul final avea să fie stabilit de Mihăilă, care după ce s-a distrat cu fundaşii lui Dinamo a stabilit scorul final, 4-1 în minutul 86.

Aceasta a fost primul eșec pentru elevii lui Dusan Uhrin jr. după șase partide fără înfrângere în toate competițiile. În urma eșecului „câinii” au rămas pe locul 9 în Liga 1 la o distanță de trei puncte de locul 6 ocupat de Gaz Metan Mediaș.

De partea cealaltă, Universitatea Craiova rămâne pe locul trei şi după această etapă, oltenii sperând în continuare la titlu, distanța față de CFR Cluj și Viitorul fiind de trei respectiv două lungimi.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ploaie puternică
11.1 ° C
13.8 °
11.1 °
87 %
0.5kmh
100 %
S
22 °
D
22 °
lun
24 °
mar
25 °
mie
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Avem de toate, suntem pregătiți, cum ar veni.

EDITORIAL

Știrea că Spitalul Județean este obligat să o despăgubească pe medicul ginecolog care a fost de gardă în noaptea decesului Alexandrei Ivanov ne demonstrează...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...