spot_img
sâmbătă, aprilie 19, 2025
AcasăSportRevanșa lui Teja!

Revanșa lui Teja!

Dat afară în vară de Gigi Becali, Mihai Teja și-a luat o bine meritată revanță în fața finanțatorului roș-albaștilor câștigând cu Poli Iași în fieful vicecampioanei României, scor 2-1.

La finalul partidei, Mihai Teja nu și-a ascuns satisfacția față de rezultatul obținut și a trimis câteva săgeți înspre Gigi Becali.

„Durează mult mai mult şi, cu siguranţă, FCSB se va regenera, cu siguranţă vor reveni accidentaţii şi vor avea ritm de joc, iar dacă se vor califica în Europa vor căpăta încredere. Am avut toate condiţiile la FCSB. Un club mare unde ai toate condiţiile. Te simţi antrenor din acest punct de vedere. Ai toate condiţiile de masă, de cantonament, de hotel. M-am simţit ca la o echipă din străinătate, dar atât am putut în momentul acela. Când m-am dus la FCSB ştiam că pot să nu iau campionatul, ştiam că am clauza aceea şi pot să plec. Mi-am asumat lucrul acesta, nu există victime, decât curaj. Şi eu am avut curaj, şi ei au curaj. Vedem că nimeni nu vrea să preia FCSB pentru că nu este uşor, dar eu am avut curaj. Dacă este vreo şansă să revin la FCSB ? Niciodată să nu spui niciodată şi nu vreau să vorbesc despre lucrul acesta. Mă simt foarte bine aici. Am fost şi la Steaua, şi la Dinamo. Ştiu ce înseamnă, ce se întâmplă” a declarat Mihai Teja.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ploaie puternică
11.1 ° C
13.8 °
11.1 °
87 %
0.5kmh
100 %
S
22 °
D
22 °
lun
24 °
mar
25 °
mie
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Avem de toate, suntem pregătiți, cum ar veni.

EDITORIAL

Știrea că Spitalul Județean este obligat să o despăgubească pe medicul ginecolog care a fost de gardă în noaptea decesului Alexandrei Ivanov ne demonstrează...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...