FC Voluntari și Sepsi au terminat fără gol, scor 0-0,duelul de pe stadionul „Anghel Iordănescu” care a deschis noul sezon competițional al Ligii 1.
Partida a fost una modestă din toate punctele de vedere, teama de a nu pierde și de a debuta astfel cu stângul în noul sezon competițional punându-și amprenta asupra evoluției timide a celo două formații.
Cele mai mari ocazii ale partidei le-au aparținut elevilor lui Cristiano Bergodi prin Armaș și Costin. Duelul FC Voluntari – Sepsi s-a terminat 0-0, ambele echipe părând mulțumite cu punctul obținut în prima rundă a acestui sezon al Ligii 1. De remarcat ar fi că acesta a fost al șaptelea duel direct dintre cele două formații în Liga 1 și primul fără gol marcat.