Viitorul Albești a intrat în linie dreaptă pentru pregătirea barajului de promovare în Liga a III-a pe care îl va susține împotriva campioanei județului Bacău, CSM Bacău.
La doar câteva zile după ce a reușit să câștige campionatul județean de fotbal și să-și treacă în cont și eventul, formația lui Brăduțu Brașoveanu a reluat pregătirile pentru dubla de foc pe care o va susține cu campioana Bacăului, manșa tur a barajului urmând a avea loc pe 15 iunie de la ora 18:00 la Bacău pe stadionul „Letea”, returul fiind programat pe 22 iunie de la ora 17:30 la Albești.
„Abordăm cu încredere această dublă manșă. Mergem să ne batem pentru promovarea în Liga a III-a și ne dorim din tot sufletul să fim a doua echipă a județului nostru după FC II Botoșani în cel de-al treilea eșalon valoric al țării. Adversarii sunt redutabili din moment ce au câștigat întrecerea la nivel de Liga a IV-a din Bacău însă noi avem de partea noastră această dorință imensă de promovare”, a declarat Brăduțu Brașoveanu, președintele de onoare al formației Viitorului.
Formația din Albești a reușit în acest an dubla, cupă- campionat, fiind cea mai bună echipă atât din județ cât și în Cupa României, câștigând pe ambele fronturi disputa cu rivalii de la Inter Dorohoi.
Dacă în întrecerea Ligii a IV-a formația din Albești a avut un avans de cinci puncte față de Inter Dorohoi, în meciul care a decis câștigătoarea fazei județene a Cupei României, Albeștiul a trecut la penalty-uri de rivali cu scorul de 4-3.
Pentru echipa lui Brăduțu Brașoveanu acesta este al doilea event din istoria clubului și totodată al treilea titlu de campioană a județului.