Liviu Ciobotariu, antrenorul principal al FC Botoșani, a declarat la finalul derby-ului Moldovei tranșat de elevii săi cu neverosimilul scor de 3-0, că este fericit că a reușit să le facă spectatorilor un cadou frumos de sărbători.
„Sunt bucuros că am reușit să câștigăm cele trei puncte. Sunt bucuros că am reușit să facem fericiți suporterii noștri, oamenii care ne apreciază și ne susțin. Fiind un derby de Moldova, în ziua de Paște, le-am făcut un cadou frumos. A fost o partidă pe care am controlat-o, am marcat trei goluri. Este o premieră de când am venit eu aici. Vreau să-mi felicit jucătorii pentru atitudine. Era un joc foarte important pentru noi. Au fost momente bune, ne-am creat multe situații de a marca. Trei puncte care ne aduc o liniște în ceea ce privește starea noastră de spirit, avem un moral bun pentru meciul următor dar sincer vă spun că mare lucru nu am realizat. Este o victorie de care aveam nevoie. Mai sunt încă șapte jocuri, trebuie să rămânem cu piciorele pe pământ. Îmi doresc foarte mult ca în următoarele două-trei partide să câștigăm și să nu mai avem emoții cu barajul și retrogradarea”, a declarat Liviu Ciobotariu, antrenorul principal al FC Botoșani.