Vespazian Colban a debutat cu dreptul pe banca tehnică a FC II Botoșani. Satelitul grupării locale s-a impus la limită, scor 1-0 (0-0) în duelul susținut la Dorohoi pe stadionul „1 Mai” cu cei de la Metalul Buzău, într-un meci contând pentru etapa a XIX-a a Seriei I Liga a III-a.
Golul care a decis meciul a fost marcat de Moussa Diakite în minutul 63.
La debutul său în funcția de antrenor principal al FC Botoșani, Vespazian Colban a mizat din primul minut pe formula Iulian Anca-Trip – Neag Raul, Radu Marinescu, Marian Târșa, Adelin Arapașu – Moussa Diakite, Alexandru Micloș – Alexandru Piftor (cpt), Răzvan Andronic, Marius Filip – Marian Chica-Roșă.
După această victorie, FC II Botoșani a acumulat 14 puncte în clasament. Urrmătorul meci al satelitului FC Botoșani va avea loc sâmbătă 30 martie de la ora 15.00 împotriva gălățenilor de la Sporting Liești.