Amenințat cu demiterea în cazul unui rezultat negativ la Călărași cu Dunărea, Flavius Stoican, antrenorul principal al formației Politehnica Iași pate răsufla ușurat.
Elevii săi au câștigat cu 2-1 (0-0) duelul cu trupa pregătită de Dan Alexa, iar Flavius Stoican și-a salvat postul de antrenor.
Partida de la Călărași a fost una animată cu multe faze de poartă. După 70 de minute în care echilibrul a persistat, Dunărea a deschis scorul prin execuția directă din corner a lui Gabi Iancu. Echipa lui Flavius Stoican nu a acuzat deloc șocul primirii golului și a reușit să întoarcă spectaculos rezultatul în numai cinci minute de joc prin goluriile marcate de Platini (min.82) și Gardoș (min. 87).
S-a terminat 2-1 pentru Poli Iași, rezultat în urma căruia ieșenii au urcat pe primul loc în play-out cu 20 de puncte.
De partea cealaltă, Dunărea Călărași a rămas pe locul 7, loc retrogradabil cu 12 puncte însă poate ajunge ultima în Liga I dacă Chiajna se va impune în duelul pe care îl va avea pe teren propriu în această rundă cu FC Hermannstadt.