Eduard Pap, goalkeeperul FC Botoșani a declarat că nu se poate vorbi de retrogradare în acest sezon. Pap a spus că dacă echipa va trece repede peste dezamăgirea ratării play-off-ului atunci va câștiga acest play-out.
Portarul formației botoșănene crede că echipa are nevoie de o victorie astăzi cu Chiajna pentru a-și reface moralul.
„Va fi un play-out greu. Trebuie să o luăm de la zero. Am tras atât un campionat și iată că suntem din nou nevoiți să o luăm de la capăt. Trebuie să strângem rândurile pentru a nu ne trezi în etapa a patra că suntem îm bătaie cu celeelalte echipe. Trebuie să adunăm repede cât mai multe victorii. Cel mai greu meci e cel cu Chiajna. Dacă nu câștigăm acest meci nu va fi ok. Suntem un grup puternic și cred că vom câștiga. Nu se vorbește de retrogradare în vestiar. Am fost la un pas, al doilea an la rând să prindem play-offf-ul. Nu putem vorbi de retrogradare dar trebuie să fim atenți. Trebuie să luăm maxim de puncte din primele trei meciuri cu Chiajna, Voluntari și Călărași!”, a declarat Eduard Pap.
Partida FC Botoșani- Concordia Chiajna, meci contând pentru prima rundă a play-out-ului va avea loc astăzi de la ora 17:30 duelul fiind transmis în direct de Digi Sport, Telekom Sport și Look.