marți, aprilie 8, 2025
AcasăSport"Stejarii" promit victoria sâmbătă pe "Municipal" cu Germania!

“Stejarii” promit victoria sâmbătă pe “Municipal” cu Germania!

Meciul de sâmbătă de pe 2Municipalul” botoşănean pe care România îl va susţine cu Germania în Rugby Europe Championship”, va avea o semnificaţie aparte pentru Florin Surugiu.

Cu 75 selecţii sub tricolor mijlocaşul la grămadă al „stejarilor” va reveni stadionul unde a marcat primul lui eseu la echipa naţională, în duelul din 5 iunie 2010, cu Ucraina, câştigat de Romania cu 61-7 (35-0).

Surugiu spune că „stejarii” au fost foarte dezamăgiţi de meciul cu Gerogia, însă a precizat că la meciul cu Germania, echipa naţională va avea o altă faţă.

Nu ne mai gândim la meciul cu Georgia pentru că oricum nu putem întoarce rezultatul. Ne gândim la următorul meci, cel cu Germania şi o luăm treptat. Au fost două zile bune de antrenament, lucrurile se leagă bine. Am văzut meciul lor cu Belgia, Germania este o echipă îndrăzneaţă, agresivă, pornesc din postura de out-sideri, nu au nimic de pierdut, presiunea meciului fiind pe noi. Aceste partide sunt cele mai periculoase pentru noi, să nu uităm ce s-a întâmplat în urma cu doi ani de zile la ei acasă, chiar dacă anul trecut a fost o diferenţă foarte mare. Trebuie să îi luăm în serios şi să nu ne vedem câştigători înainte de a începe meciul. Am început cu stângul acest sezon de Rugby Europe Championship, acum trebuie sa strangem randurile şi să ne ridicăm. Este o perioadă destul de grea, tocmai de aceea trebuie să începem să câştigăm”, a declarat Florin Surugiu.

Intrarea suporterilor la meciul ROmânia- Germania din „Rugby Europe Championship” care va avea loc sâmbătă de la ora 14:00 este liberă. 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
2.2 ° C
2.2 °
1.1 °
64 %
0.9kmh
61 %
mar
6 °
mie
7 °
J
4 °
vin
8 °
S
10 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cum trece timpul, mai ieri aici se vindeau rable, nu altceva.

EDITORIAL

S-au întâmplat foarte multe în ultimele zile. Unele dătătoare de fiori, altele dătătoare de speranță. Bursa s-a prăbușit, cu consecințe nenorocite, pentru remedierea cărora...

EPIGRAMA ZILEI

Bărbații sunt porci, mișei, Îmi spunea, justificat, Pentru că amanții ei O înșală nencetat... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...