marți, aprilie 8, 2025
AcasăSportTrei jucători ai FC Botoșani vor ajunge în liga secundă la Petrolul...

Trei jucători ai FC Botoșani vor ajunge în liga secundă la Petrolul Ploiești și FC Argeș!

Conducerea FC Botoșani a luat decizia de a nu mai conta pe serviciile jucătorilor Eriko Papa, Ianoș Brânză și Eduard Florescu.

După ce l-a pus pe liber pe atacantul croat Marko Brekalo, FC Botoșani va renunța și la serviciile celor trei. Aceștia vor lua drumul ligii secunde. Papa și Brânză vor ajunge în curtea celor de la Petrolul Ploiești în timp ce Eduard Florescu, deși a fost dorit și de cei de la Mioveni va semna cu FC Argeș.

Rămâne însă ca zilele acestea să se stabilească forma sub care cei trei vor fi cedați de FC Botoșani, existând șanse ca în funcție și de interesul celor de la Petrolul și FC Argeș, jucătorii să nu fie cedați doar sub formă de împrumut ci cedați definitiv.

De asemenea, sunt șanse mari ca celor enumerați să li se alăture atacantul sârb Nikola Trujic și mijlocașul Sebastian Chitoșca. Anunțat încă de la finalul anului trecut că are șanse mici să mai prindă lotul, acesta din urmă le-a dat de înțeles oficialilor că nu ar fi dispus să renunțe la contractul cu gruparea locală.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
2.2 ° C
2.2 °
1.1 °
64 %
0.9kmh
61 %
mar
6 °
mie
7 °
J
4 °
vin
8 °
S
10 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cum trece timpul, mai ieri aici se vindeau rable, nu altceva.

EDITORIAL

S-au întâmplat foarte multe în ultimele zile. Unele dătătoare de fiori, altele dătătoare de speranță. Bursa s-a prăbușit, cu consecințe nenorocite, pentru remedierea cărora...

EPIGRAMA ZILEI

Bărbații sunt porci, mișei, Îmi spunea, justificat, Pentru că amanții ei O înșală nencetat... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...