Universitatea Craiova a ratat șansa să trecă peste FCSB în clasamentul Ligii I. Dorința elevilor lui Devis Mangia de a răzbuna eșecul din tur de la Sf. Gheorghe în fața celor de la Sepsi OSK Sf. Gheorghe a fost stopată de ambițiosul tehnician olten al oaspeților, Eugen Neagoe, care a găsit armele pentru a-i bloca pe olteni.
Duelul de pe „Ion Oblemenco” s-a terminat la egalitate, 1-1 dar oltenii se pot declara mulțumiți cu punctul pe care l-au adăugat în dreptul lor în clasament având în vedere că au terminat meciul în 9 jucători după ce Mitriță și Martic au fost eliminați pentru câte două cartonașe galbene, iar Sepsi a marcat la ultima fază a meciului un gol care a fost anulat greșit de către brigada condusă de Radu Petrescu.