Atacantul FC Botoșani, Cătălin Golofca a pus gând rău „câinilor”. Fără gol marcat în acest sezon competițional, Golofca a spus că își dorește foarte mult să spargă gheața chiar contra lui Dinamo în duelul de astăzi de la ora 21:00 de la Botoșani ca re va închide etapa a XI-a a Ligii I.
Golofca susține că doar ghinionul l-a privat până acum de un gol în campionat și s-a arătat încrezător în șansele echipei sale de a câștiga acest duel.
„Dinamo și Botoșani sunt două echipe bune dar ca și noi, și ei trec prin momente mai puțin bune. Am făcut meciuri bune dar din păcate nu am reușit să scoatem mai mult de un punct. Avem nevoie de victorii si să cîștigăm acest meci. Am și eu nevoie de mai multe goluri dar din păcate nu sunt eficient în fața porții. Muncesc foarte mult, mă pregătesc foarte bine și sper să marchez începând de la acest meci. Anul trecut marcam din jumătate de ocazie. Vreau să revin la forma de anul trecut, de asta mă pregătesc. E adevărat că ne-am pierdut din agresivitate dar nu-i poți cere lui Ongenda sau Fabbrini să facă faza defensivă excelent. Ei pe atac sunt letali, jucători foarte buni, chiar am rămas impresionat de ei, două transferuri foarte bune pentru FC Botoșani. De când sunt eu aici nu am început așa prost campionatul dar suntem încrezători, muncim mult și cu o victorie acum se vor schimba lucrurile. Se vede că muncim, ne dăruim dar nu ne iese. Sperăm să câștigăm meciul cu Dinamo”, a declarat Cătălin Golofca.
Înaintea duelului din această seară de pe „Municipal” cele două formații sunt vecine de clasament. „Câinii” au căzut pe locul 11 după victoria Chaijnei cu FCSB, scor 1-0 iarr Botoșaniul e pe locul 12 cu două puncte mai puțin decât alb-roșii.
Duelul FC Botoșani- Dinamo va avea loc în această seară de la ora 21:00 și va fi transmis în direct de Digi Sport, Telekom Sport și Look dar și în format live-text pe monitorulbt.ro.