Costel Enache, antrenorul principal al FC Botoșani a declarat astăzi în perspectiva jocului cu FCSB de duminică de la ora 21:30 că deși pentru mulți ar fi o surpriză ca elevii săi să obțină un rezultat pozitiv, pentru el nu ar fi decât o normalitate.
„Indiferent cu cine jucăm în primii 11 sau cu cine va intra pe parcurs, ar fi o surpriză să obținem punct sau puncte cu FCSB pentru că nu foarte multă lume se așteaptă. O parte dintre noi chiar avem credința asta. Dacă nici noi nu credem, mai bine nu ne prezentăm. Credem și trebuie să mergem cu convingereaa că vom putea face lucruri minunate contra FCSB”, a declarat Costel Enache, antrenorul principal al FC Botoșani.
Partida dintre FCSB și FC Botoșani se va disputa pe stadionul Anghel Iordănescu din Voluntari.
Meciul, contând pentru etapa a VII-a, este programat duminică, 2 septembrie, cu începere de la ora 21.30 și va fi transmis în direct de Digi Sport, Telekom Sport și Look.
Este un examen ptr. voi , adevarata valoare din acest joc vă reiese din acest meci cu FCSB , echipa cu lotul intern cel mai reusit in toate compartimentele . Chiar de vor juca poate cu întelegere cu voi , noi putem traga ca KIBIȚI concluziile cam de ce sunteti in stare , visele de punct sau puncte sunt stari euforice create de sperantă nu realitate .