Antrenorul Universității Craiova, Devis Mangia, a admis, după remiza cu FC Botoșani, scor 2-2, că echipa nu a arătat nici de această dată cum ar trebui și speră ca jucătorii noi să se integreze rapid.
„Am jucat un meci diferit, am avut posibilitatea să marcăm, am avut avantaj, trebuie să avem mai multă încredere. Mă gândesc la echipă, nu la un singur jucător, într-un meci sunt mai multe greşeli. Este un meci foarte greu la Leipzig, dar mergem să facem ce depinde de noi. Trebuie să muncim, este normal şi sper ca echipa să joace din ce în ce mai bine. Încerc să-mi fac munca cât mai bine în fiecare zi. Voi trage linie şi voi analiza ce s-a întâmplat astăzi. Iar mâine muncim din nou”, a declarat Devis Mangia la finalul confruntării cu FC Botoșani.