Costel Enache, antrenorul principal al FC Botoșani a declarat că partida de mâine de pe „municipal” de la ora 21:00 cu FC Hermannstadt, din cea de-a doua etapă a Ligii i se anunță a fi una foarte dificilă.
„Ne așteptă un joc greu și din punctul meu de vedere Hermanstad este o echipă bună a campionatului care va face probleme multor echipe. Eu merg în continuare cu încredere, cu partea pozitivă, bazată pe evoluția jucătorilor pe modul în care s-au antrenat săptămâna asta și pe modul în care s-au antrenat săptămâna asta și pe modul în care îi simt în vestiar, pentru că văd din nou un grup unit, care se simte bine împreună. Asta este forța lor și dacă știu să o gestioneze vor avea numai de câștigat. Ideea este că avem nevoie de cele trei puncte. Punctele le vom obține cu armele pe care știm să le mânuim cel mai bine”, a declarat Costel Enache.