Formația Dinamo București continuă seria rezultatelor pozitive în stagiul de pregătire pe care îl susține în această perioadă în Polonia.
„Câinii roșii” au încheiat la egalitate, scor 1-1, duelul cu polonezii de la Zaglebie Lubin în al treilea meci amical din cadrul stagiului de pregătire la Gniewino.
Polonezii au deschis scorul în ultimul minut al primului mitan, una foarte echilibrată, prin Tuszynski, însă alb-roșii au reușit să egaaleze la doar cinci minute după reluarea jocului prin căpitanul Dan Nistor, cel mai bun jucător al dinamovștilor în acest meci.
Florin Bratu, antrenorul principal al trupei din Șoseaua Șteefan cel Mare a mizat în acest test pe formula Eșanu- Corbu, D. Ciobotariu, Katsikas, Sg. Popovici- Hanca, R. Grigore, D. Nistor- Neicuțescu, Axente, Salomao. După pauză, pentru „câinii roșii” au mai evoluat Moldoveanu, D. Popa, Sorescu, M. Popescu, Vl. Olteanu, Tîrcoveanu, I. Șerban și Horsten.
Acesta a fost cel de-al treilea amical al formației Dinamo București pe pământ polonez. Echipa antrenată de Florin Bratu a câștigat primele două jocuri de verificare disputate în Polonia, 4-0 cu Olimpia Elblag, şi 3-0 cu Arka Gdynia.