Mihaela Buzărnescu (30 de ani, 30 WTA) s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului de la Birmingham, după o victorie muncită, 4-6, 6-3, 6-2 într-o oră şi 45 de minute, cu Petra Martic (45 WTA). Pentru un loc în semifinale, „Miki” se va lupta cu Elina Svitolina (25 de ani, 5 WTA), ucraineanca pe care a eliminat-o de la Roland Garros.
Pe iarba britanică, Mihaela a respectat tradiţia şi a ieşit câştigătoare dintr-un meci lung, întins pe durata a trei seturi. După ce în primul tur a închis cu 6-0 în decisiv meciul cu unguroaica Timea Babos, bucureşteanca a trecut peste un test asemănător, contra croatei Petra Martic. „Miki” a început greu, a pierdut primul set cu 6-4, dar, apoi, şi-a găsit ritmul şi i-a mai dat puţine şanse adversarei sale. Filmul lui Martic, cea care a eliminat-o pe Buzărnescu de la ediţia din 2017 de la Wimbledon, s-a rupt la mijlocul setului al doilea, când românca a reuşit primul break, la 3-2, suficient pentru a câştiga manşa. În decisiv, a doua cea mai bună jucătoare a României a rupt echilibrul în acelaşi punct, la 3-2, a mai câştigat o dată pe serviciul adversarei, la 4-2, şi, după 4-6, 6-3, 6-2, s-a calificat în al doilea sfert de finală consecutiv, după cel pierdut cu Naomi Osaka, la Nottingham.
Iar meciul de joi va fi unul special pentru a 30-a jucătoare a lumii, care va sta faţă în faţă cu principala favorită a turneului de la Birmingham şi vedeta WTA căreia i-a curmat drumul la Roland Garros, Elina Svitolina, care le-a eliminat pe Donna Vekic (Croaţia) şi Alize Cornet (Franţa) pentru a ajunge între ultimele opt.