Portugalia, campioana europeană en titre, a învins Marocul cu scorul de 1-0 (1-0) în Grupa B a Cupei Mondiale de fotbal din Rusia. Cu acest nou eşec, Marocul nu mai are nicio şansă de a trece de faza grupelor.
Vedeta Cristiano Ronaldo a marcat singurul gol al partidei în minutul 4, una dominată de marocani, dar la finalul căreia lusitanii au făcut un pas important către optimi. Cu acest gol, al 85-lea în 152 de selecţii, Ronaldo devine cel mai bun marcator alltime la nivel de echipă naţională în Europa.
Vedeta formaţiei Real Madrid, golgeterul la zi al Cupei Mondiale din Rusia, cu patru goluri, a fost aproape de a marca din nou în minutul 9, dar şutul său din întoarcere a trecut puţin pe lângă ţintă.
Campioana europeană en titre a pierdut doar unul din ultimele 26 de meciuri oficiale de la numirea lui Fernando Santos la cârmă, în septembrie 2014.
Tot în Grupa B se va juca partida dintre Spania şi Iran.