Costel Enache, antrenorul principal al FC Botoşani, a declarat în cadrul conferinţei de presă premergătoare confruntării din etapa a XX-a din Liga I cu formaţia Concordia Chiajna, că se aşteaptă la un meci foarte greu.
„Din punctul meu de vedere va fi un meci foarte greu. Chiajna este într-un moment foarte bun, un joc eficient, bine pus la punct. Mai luăm şi specificiul terenului sintetic care ajută echipa gazdă, iar dacă punem că s-au adunat meciurile pentru noi, este dificil. Este un obiectiv să nu pierdem, însă ştim că la un moment dat va veni şi înfrângerea. Ideea este să menţinem valorile şi principiile după care ne ghidăm în activitatea noastră. Putem pierde un meci, orice poate pierde, dar atunci să ştim că am făcut tot ceea ce ţine de noi pentru a obţine victoria. Consecvenţa a devenit unul dintre cele mai importante lucruri în vestiarul nostru. Tratez Chiajna ca o echipă bună din campionatul nostru, o echipă cu jucători capabili de lucruri colective bune, dar şi individual. Cred că organizarea din ultimul timp le aduce forţă”, a declarat Costel Enache.
Partida Concordia Chiajna- FC Botoşani, meci contând pentru etapa a XX-a a Ligii i, va avea loc sâmbătă de la ora 18:00, meciul fiind transmis în direct de Digi Sport, Telekom Sport şi Look.