Liderul mondial al ierarhiei feminine a pierdut în două seturi meciul decisiv cu Svitolina.
Jucătoarea română de tenis Simona Halep a ratat calificarea în semifinalele Turneului Campioanelor de la Singapore, ieri, după ce a fost învinsă de ucraineanca Elina Svitolina, cu 6-3, 6-4, în ultimul meci din Grupa Roşie a competiţiei.
Simona Halep (26 de ani) avea nevoie de victorie pentru a accede în semifinale, însă a cedat destul de clar, după o oră şi 12 minute, în faţa unei adversare care era deja eliminată. Halep a avut 19 greşeli neforţate, iar Svitolina (23 de ani, 4 WTA) a avut 15. Fiecare jucătoare a comis câte o dublă greşeală. Halep a avut doi aşi, iar Svitolina unu.
„Greşelile neforţate ale Simonei Halep au venit în cele mai proaste momente. Românca va fi, probabil, uimită în momentul în care va vedea statistica meciului, care a fost bună pentru ea, în ciuda eşecului. Cu siguranţă, în nicio clipă Simona Halep n-a simţit că joacă bine azi (n.r. – ieri)”, a scris WTA, imediat după partida cu Elina Svitolina.
Halep nu este afectată
La finalul meciului pierdut cu Elina Svitolina, românca nu a părut însă afectată de înfrângere şi a spus că şi-a îndeplinit obiectivul din acest an şi că abia aşteaptă vacanţa de la finalul sezonului. „Este un sentiment bun, pentru că s-a terminat. A fost ca un maraton în ultimele luni. S-au întâmplat multe lucruri, a fost şi puţină presiune. Cred că am jucat mai bine decât în meciul cu Wozniacki. Acesta a fost şi obiectivul meu. Bineînţeles, am făcut tot ce puteam pentru a câştiga, dar nu s-a întâmplat. Ea a jucat foarte bine şi a meritat să câştige. Nu sunt supărată. OK, nu-mi place că am pierdut, dar a fost un an grozav şi sunt fericită să merg în vacanţă acum. Astăzi (n.r.- ieri), am simţit că nu e totul de partea mea, că nu pot încheia punctele, că nu funcţionează. A fost dificil să-mi găsesc ritmul, să fac puncte câştigătoare. Simt că m-am bătut până la final şi că a fost un meci bun. Nu grozav, dar bun. După şapte minute în vestiar, mi-am spus că a fost un an foarte bun. Este foarte bine că am ajuns numărul 1 în acest an. A fost obiectivul meu, aşa că e OK”, a declarat Simona Halep, la conferinţa de presă.
Svitolina: „Mi-am atins scopul”
Sportiva din Ucraina, numărul patru WTA, a explicat, imediat după prima ei victorie de la Singapore cum a reuşit să treacă peste eliminarea din competiţie şi ce strategie a ales pentru ultimul meci din Grupa Roşie. „Nu a fost cea mai bună săptămână a mea, dar era ultimul meci al sezonului, aşa că am fost relaxată şi am jucat cu multă libertate. Mă bucur că am reuşit să câştig şi să părăsesc Turneul Campioanelor cu o victorie. Pentru mine, a fost un an excepţional, mi-am atins scopul de a juca Turneul Campioanelor, chiar dacă nu am început deloc bine”, a spus Svitolina.
Halep şi Svitolina sunt acum la egalitate la meciurile directe, 3-3, românca învingând în 2013 la Turneul Campioanelor (B) de la Sofia, cu 6-1, 6-1, în 2014 în Fed Cup, cu 6-3, 7-5, şi anul acesta în sferturi la Roland Garros, cu 3-6, 7-6 (6), 6-0. Svitolina s-a impus în finala de la Roma, anul acesta, cu 4-6, 7-5, 6-1, pe fondul accidentării Simonei Halep, şi în semifinale la Toronto, cu un sec 6-1, 6-1.
Simona Halep a debutat luni cu o victorie la actuala ediţie a Turneului Campioanelor, 6-4, 6-2 cu jucătoarea franceză Caroline Garcia (8 WTA). Românca a fost surclasată însă miercuri de daneza Caroline Wozniacki, cu 6-0, 6-2.
Din Grupa Roşie s-au calificat în semifinale Caroline Garcia, din postura de câştigătoare, şi Caroline Wozniacki.
În primul meci de ieri, Caroline Garcia a învins-o pe Caroline Wozniacki cu 0-6, 6-3, 7-5. Astfel, Caroline Garcia o va întâlni pe Venus Williams, iar Karolina Pliskova, pe Caroline Wozniacki.