FC Botoşani merge mai departe în optimile Cupei României, după ce a eliminat aseară, la penalty, CFR Cluj 3-2, după ce la finalul timpului regulamentar de joc scorul a fost egal, 1-1, şi s-a menţinut aşa şi după cele două reprize de prelungiri. Golurile din timpul regulamentar de joc au fost marcate de Omrani în minutul 41 şi de Jonathan Rodriguez în minutul 70. La penalty, pentru FC Botoşani au înscris Târnovan, Moruţan şi Rodriguez, în timp ce pentru CFR Cluj au înscris Mureşan şi Omrani.
FC Botoşani şi CFR Cluj s-au luptat de la egal la egal aseară pe „Municipal” pentru accederea în fazele superioare ale ediţiei din acest an a Cupei României. Cu toate că au declarat că vor să facă performanţă în Cupa României, competiţie în care în calitate de antrenori nu au avut prea multe satisfacţii, cei doi antrenori, Costel Enache şi Dan Petrescu, au trimis pe „Municipal” două formule experimentale, în primul „11” regăsindu-se jucători care au evoluat mai puţin în acest sezon, dar şi unii care nu bifaseră niciun minut în Liga I.
Mult mai experimentaţi şi avându-i printre titulari, printre alţii, pe Culio, Deac, Luchin sau Rus, jucători cu vechi state la nivelul primului eşalon fotbalistic, ardelenii au impus ritmul pe „Municipal”. În ciuda ocaziilor avute, clujenii au reuşit să puncteze abia cu patru minute înainte de fluierul final al primului mitan, Omrani reuşind să-l învingă pe Pap cu un şut din şase metri, reuşita sa stabilind de altfel şi scorul primului mitan.
Intrările lui Burcă şi Popa, din minutele 46 şi 68, au reechilibrat balanţa, rezultatul fiind golul din minutul 70 semnat de Jonathan Rodriguez. Reuşita mijlocaşului argentinian avea să ducă meciul în prelungiri, niciuna dintre cele două echipe nereuşind până la finalul timpului regulamentar să aducă ceva nou pe tabela de marcaj.
În prelungiri, Dan Petrescu a forţat şi l-a trimis în teren pe Nistor în locul lui Culio, în timp ce a patra schimbare făcută de Costel Enache l-a adus pe gazon pe Olimpiu Moruţan în locul lui Benjamin Kuku. Mutările nu au adus nimic nou pe teren, meciul îndreptându-se fulgerător spre loteria penalty-urilor, unde pentru FC Botoşani au marcat Târnovan, Moruţan şi Rodriguez, în timp ce pentru CFR Cluj au transformat Mureşan şi Omrani. Din tabăra lui Costel Enache a ratat doar Mihai Bordeanu, în timp ce de portarul botoşănean, Eduard Pap a parat loviturile lui Nistor şi Păun, iar Deac a dat în bară.
– Cristian PRISACARIU