Internaţionalul român Cristian Ganea, fundaşul stânga al echipei Viitorul Constanţa, a intrat în vizorul formaţiei spaniole de fotbal Athletic Bilbao, anunţă cotidianul sportiv iberic „AS”.
Ganea, în vârstă de 25 ani, a crescut în Ţara Bascilor, la Basauri, unde locuiesc părinţii şi sora sa şi unde s-a format ca jucător la centrele de copii şi juniori ale cluburilor Basconia şi Indartsu. El a jucat apoi, la începutul carierei sale profesioniste, la formaţiile spaniole Mallorca B şi Santanyi.
În România, Cristian Ganea a evoluat la ASA Târgu Mureş, CS „U” Craiova, Săgeata Năvodari şi FC Braşov, iar din 2015 se află la FC Viitorul Constanţa, cu care a devenit campion în vara acestui an.
Ganea şi-a făcut debutul în echipa naţională la meciul amical cu Chile (3-2), din iunie, iar AS susţine că jucătorul poate pleca „fără probleme” de la Viitorul Constanţa, în schimbul sumei de 600.000 euro, contractul său cu echipa lui Gheorghe Hagi fiind valabil până în 2019.