miercuri, aprilie 2, 2025
AcasăSportTest decisiv pentru jucătorii FC Botoşani

Test decisiv pentru jucătorii FC Botoşani

 

Leo Grozavu va decide după testul cu Miroslava şi meciul cu ACS Poli Timişoara ce jucători vor fi puşi pe liber la vară.

 

Leo Grozavu îşi va testa elevii, astăzi, pe „Municipal”, într-un amical cu divizionara C, Ştiinţa Miroslava, partida urmând a se disputa cu începere de la ora 17:00 şi nu de la 15:00 cu se stabilise iniţial. Intrarea suporterilor este liberă.

Tehnicianul se va folosi de acest test cu Miroslava urmând a trimite în teren o formulă pe care în linii mari ar putea-o alinia şi la meciul din prima etapă a returului acestui play-out, de luni, 1 mai de la ora 18:00 de pe „Dan Păltinişanu” cu ACS Poli.

Cartonaşele galbene încasate de Gabriel Vaşvari şi Nicolae Muşat în remiza de la Severin cu Pandurii le-au adus acestora suspendarea pentru meciul de luni, 1 Mai, de pe „Dan Păltinişanu”. „Am convingerea că luni la Timişoara, în ciuda absenţelor lui Vaşvari şi Muşat, antrenorii vor fi inspiraţi în alegerea formulei de start care să ne aducă victoria. Soluţii sunt şi toţi trebuie să profite de şansa pe care o au atunci când le vine rândul, când se apelează la ei. Am vorbit cu Leo şi la meciul cu Miroslava va încerca să le dea minute celor care au evoluat mai puţin, dar va încerca să găsească şi soluţiile cele mai bune pentru a suplini lipsa lui Vaşvari şi a lui Muşat. În plus, cred că Leo se va folosi de acest meci şi pentru a vedea dacă se mai poate sau nu baza pe anumiţi jucători şi din vară. Nimeni la FC Botoşani nu e de neînlocuit”, a declarat Cornel Şfaiţer, preşedintele FC Botoşani.

Oficialul botoşănean a spus că în cazul în care echipa nu câştigă la Timişoara nu va mai accepta nicio scuză.

„Nu vreau să mai aud de oboseală, că nu ţine. La mine nu ţine această scuză. Vor pleca cu avionul de la Iaşi, duminică dimineaţă, la 7:30, şi vor face o oră până la Timişoara. Deci nu vor mai avea ca scuză oboseala. Vreau să văd atitudine din partea lor, determinare şi agresivitate, ceea ce nu am văzut la meciul cu Pandurii”, a  adăugat Cornel Şfaiţer.

Partida ACS Poli Timişoara – FC Botoşani, meci contând pentru prima etapă a returului acestui play-out va avea loc luni de la ora 18:00, meciul urmând a fi transmis în direct de Digi, Dolce şi Look.

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
10 ° C
10 °
8.3 °
89 %
1.3kmh
100 %
mie
10 °
J
8 °
vin
15 °
S
16 °
D
2 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Probabil vine primăvara și au scăpat de gripa aviară, altfel nu se explică.

EDITORIAL

E din ce în ce mai interesant de trăit în România, asta dacă ai ceva genă de masochist. Avem legi, dar aplicarea acestora depinde...

EPIGRAMA ZILEI

Vine, vine primăvara, Praful alb e dus de tot, Boii nu-și mai umflă nara Cu-atâta iarbă sub bot...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...