Optimist din fire, Valeriu Iftime, finanţatorul FC Botoşani s-a aarătat rezervat în declaraţii înaintea confruntării de mâine de pe „Naţional Arena” cu Steaua.
Oficialul botoşănean a spus că îşi doreşte ca la acest meci Leo să fie mai viclean ca oricând, afirmând că nu şi-ar dori să fie în pielea tehnicianului.
„Nu cred că Leo poate să doarmă noaptea când ştie că îl poate bate Steaua şi a noua oară. Atât de plată a fost evoluţia noastră în istoria confurntărilor cu Steaua încât am ajuns să fim catalogaţi ca fiind Viitorul Moldovei. Adică ne bate Steaua când vrea şi oriunde. E vorba doar de ambiţie şi de felul în care pregăteşti un astfel de joc. De fiecare dată am fost încrâncenaţi la partidele cu Steaua şi de fiecare dată ne-am întors învinşi. E vorba de o viclenie a lui Leo, dacă ştie sau nu să o aplice şi de o dăruire a fotbaliştilor. Atât timp cât Iaşul bate Craiova,cât Voluntariul ne bate pe noi acasă iar Chiajna bate pe Steaua, orice se poate întâmpla şi mă întreb de ce nu am bate şi noi Steaua? Istoricul nu ne avantazeajă dar eu aştept un efort din partea echipei care să fie de toată lauda. Dacă luăm bătaie de la Steaua, suntem aceeaşi, adică nimeni. Dacă batem Steaua intrăm într-un mic con de vizibilitate: da, bravo Botoşani! Asta ar trebui să-i motiveze pe ei. Nu mergi la Steaua ca mielul la tăiere”, a declarat Valeriu Iftime, finanţatorul FC Botoşani.
Partida Steaua- FC Botoşani, meci contând pentru etapa a XVII-a a Ligii I va avea loc duminică, 27 noiembrie de la ora 20:30, jocul urmând a fi transmis în direct de Digi, Dolce şi Look.