S-a născut din părinți nobili, în cetatea Samosata (Siria). Rămas orfan la vârsta de 12 ani, şi-a dăruit averea săracilor.
De tânăr se hrănea doar cu pâine și apă o dată pe zi, iar uneori nu gusta nimic toată săptămâna. Datorită învățăturii și sfințeniei sale a fost hirotonit preot în Antiohia. A îndreptat multe texte evreiești, pe care ereticii le strâmbaseră.
Sfântul Luchian s-a aflat pe lista celor pe care împăratul Maximian dorea să-i omoare în vremea persecuțiilor. În timp ce era adus spre a fi judecat, convertește la creștinism 40 de soldați, persoane care vor primi moarte mucenicească. A fost aruncat în temniță și supus regimului de exterminare prin înfometare.
Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, au venit câțiva creștini în temniță unde era prezent Sfântul Luchian cu pâine și vin. Când aceștia l-au întrebat unde anume să pună pâinea și vinul pentru săvârșirea Sfintei Liturghii, acesta le-a răspuns: „Pe pieptul meu să le puneți și va fi pristol viu al Dumnezeului celui viu”. Şi așa s-a săvârșit dumnezeiasca Liturghie în temniță, pe pieptul sfântului. A doua zi de la acest minunat eveniment, a trecut la cele veșnice.
Amintim că pe mormântul Sfântului Luchian, Sfânta Elena, mama Sfântului împărat Constantin cel Mare, a ridicat o biserică.
Am stat în închisoare cu mulți oameni, cu ierarhi, cu preoți buni, cu călugări și am înțeles că rugăciunea este strădanie, foarte mare strădanie.
În momentul când te așezi la rugăciune, diavolul te atacă și după primele cuvinte, după primele scurte rugăciuni pe care le faci, îți pune în minte tot felul de gânduri neimportante, lumești. Până și curiozitatea de a ști cât e ceasul lucrează în mintea ta, sau curiozitatea de a ști dacă afară e soare sau nor. Toate acestea lucrează ca niște acțiuni nevinovate, dar ele strică glasul rugăciunii din inima noastră.
Părintele Porfirie spune că aceste gânduri care ne vin în minte în timpul rugăciunii sunt ca niște avioane. Întâi le auzi departe, foarte încet, ca pe un zgomot fără insistență puternică, apoi zgomotul creste, și creste, și creste, și când ajung deasupra capului tău te copleșesc cu vuietul lor și apoi trec mai departe. Dar dacă intri în conversație cu aceste gânduri, ele fac din inima ta aeroport. (Părintele Gheorghe Calciu)
Preot Olivian SANDU
