A fost fratele Sfântului Apostol Matei, iar tatăl lor se numea Alfeu. A fost unul dintre cei 12 Apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos și a propovăduit cuvântul Evangheliei în sudul Palestinei și în Egipt. A vestit Evanghelia în sudul Palestinei și în Egipt. Datorită lucrării sale, mulți păgâni au crezut în Hristos, au fost construite biserici și au fost hirotoniți preoți și episcopi.
Sfântul Iacob al lui Alfeu a fost răstignit pe cruce de păgâni.
Sfântul Mucenic Ignatie Athonitul
S-a născut în Eski Zagora, provincia Târnovo (Bulgaria). A primit la botez numele Ioan.
Din dragoste pentru monahism, ajunge la mănăstirea Rila. Aici duce o viață duhovnicească aleasă, alături de un bătrân. Din cauza demonului furiei, se ridică împotriva bătrânului. Speriat de cele întâmplate, decide să părăsească mănăstirea.
Din cauza războiului dintre turci și sârbi, tatăl a fost ucis, iar mama și surorile sale obligate să treacă la islam. Încercând să se ascundă de furia turcilor, ajunge la București. Aici îl cunoaște pe viitorul Nou Mucenic Eftimie. După o vreme, revine în satul natal, iar de aici pleacă din nou în Sfântul Munte. Se instalează în Mănăstirea Grigoriu și apoi viețuiește la schitul Sfânta Ana.
După multe nevoințe, este tuns în monahism, primind numele Ignatie. După trecerea la cele veșnice a bătrânului de la Sfânta Ana, alături de care viețuia, ia hotărârea de a trăi la Kavsokalivia. Aici află de martiriul prietenului său, Noul Mucenic Eftimie. După ce a primit vestea trecerii la cele veșnice a prietenului său Eftimie, decide să se pregătească și el de martiriu. Primind binecuvântarea părinților și însoțit de monahul Grigorie, pleacă la Constantinopol ca să-L mărturisească pe Hristos.
Ajunge în faţa vizirului și îi mărturisește acestuia ca a fost silit să se lepede de Hristos și că a făcut acest lucru numai prin cuvânt. „Am venit acum, aici, ca să-mi iau înapoi vorbele pe care le-am spus atunci, și să-L mărturisesc pe Hristos ca singurul Dumnezeu adevărat”, a grăit Ignatie înaintea vizirului.
Pentru cele mărturisite, a îndurat chinuri cumplite, dar a rămas neclintit în credința sa, fiind condamnat la moarte prin spânzurare. Astfel, pe 8 octombrie 1814 a trecut la cele veșnice.
„Pe cei ce însă n-au statornicie în bine, ci iarăși s-ar întoarce la rele, uitând făgăduința ce au făcut-o la strâmtoare, pe unii îi scoate din viața cea deșartă, atunci când după știința lui Dumnezeu au ajuns la cea mai bună pocăință din viața lor, ca în aceea să se socotească în vecii fără de sfârșit. Aceștia așa-s mai de câștig pentru mântuire, primindu-i Dumnezeu cu cât de câtă pocăință.
Pe cei ce trecuți prin suferințe au câștigat întărire și statornicie spre bine și printr-înşii știe Dumnezeu că ar dobândi mântuire și alții, pe aceștia îi scapă și-i întoarce iar acasă. De cumva iarăși se dedau stricăciunii și îngrămădirii de păcate, iarăși îi cheamă la școală. Și așa face de câte ori trebuie și cu toți câți trebuie”. (Pr. Arsenie Boca)
Preot Olivian SANDU
