Sfânta Pelaghia a trăit în secolul al V-lea. A fost înzestrată de Dumnezeu cu o frumusețe trupească nemaivăzută. Înainte de a se converti la creștinism, se numea Margareta. Şi-a folosit frumusețea spre desfrânare. Îmbrăcată provocator, împreună cu tovarășii ei tineri, cu slujitori, cu muzică și cu râsete, ea a trecut odată pe lângă un grup de episcopi creștini ce țineau o conferința în aer liber.
Episcopii, ne spune povestirea, şi-au ascuns feţele în faţa acestei priveliști, dar episcopul Nonnus, un episcop monah din pustie, „s-a uitat multă vreme și intenționat după ea și după ce a trecut încă se uita, iar ochii lui o urmăreau”. Apoi, întorcându-şi capul, s-a uitat spre episcopi și a spus: „Nu v-a desfătat marea ei frumusețe? Într-adevăr, pe mine unul m-a desfătat”.
Apoi le-a zis: „Cât timp oare a petrecut femeia aceasta să fie frumoasă și plăcută pentru stăpânul ei și cât timp petrecem noi că să fim plăcuți Stăpânului nostru?”
În ziua următoare Pelaghia l-a ascultat pe Nonnus predicând și a fost mișcată la inimă spre căință. I-a scris și apoi a venit la el și l-a implorat să primească botezul din mâinile lui. Odată botezată, a cerut în secret lui Nonnus haine bărbătești și a fugit în timpul nopții, numai cei doi cunoscând planurile ei.
Ani mai târziu, când diaconul Iacob urma să viziteze Palestina, Nonnus i-a spus să viziteze și un pustnic cu numele Pelagius. Când Iacob a găsit chilia solitarului, a descoperit că locuitorul acesteia tocmai murise, venerat în întregul ținut pentru austeritatea și rugăciunea lui; iar pustnicul era tocmai Pelaghia. Când a revenit după trei zile, a aflat-o moartă. I-a îngropat trupul cu cinste.
Preot Olivian SANDU
