Sfântul Antim Ivireanul s-a născut în anul 1650. A fost de neam georgian (ivirean) sau caucazian. După ieșirea din robia turcă, a învățat caligrafie, pictură, sculptură și limbile greacă, arabă, turcă.
Este adus în Ţara Românească în jurul anului 1690 de domnitorul Constantin Brâncoveanu. Ajunge conducătorul tipografiei de la București în 1691. În anul 1696 este numit egumen al Mănăstirii Snagov. Aici va întemeia o nouă tipografie. În anul 1705, este ales episcop al Râmnicului, iar în 1708 devine mitropolit al Ţării Românești.
A tipărit 30 de cărţi în limba greacă, 22 în română, una în slavonă, 6 slavo-române, 2 greco – arabe, una greco-română și una greco-slavo-română, în total 63 de cărţi. Ele au fost tipărite la București, Snagov, Râmnic și Târgoviște.
Didahiile (28 de predici rostite în cursul arhipăstorii sale la diferite sărbători) l-au făcut să fie considerat cărturarul care a vorbit cea mai frumoasă limbă română dintre cărturarii epocii sale.
Acuzat că ar fi avut legături cu austriecii și că ar fi uneltit împotriva lui Nicolae Mavrocordat și a turcilor, a fost arestat. Patriarhul ecumenic l-a caterisit și a fost condamnat la exil în Muntele Sinai. Turcii care îl duceau spre locul exilului l-au ucis pe drum, iar trupul său a fost aruncat în râul Tangai, lângă Adrianopol.
Propunerea canonizării mitropolitului Antim Ivireanul a fost făcută în ședințele Sfântului Sinod din 23-25 mai 1916.
Sentința de caterisire a fost ridicată în vremea patriarhului ecumenic Atenagora, pe 8 martie 1966.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a trecut în rândul sfinților pe 21 iunie 1992.
Cel ce înșeală
Cu mult timp în urmă, a trăit un boier tare bun. Într-o zi, l-a chemat la el pe un țăran și i-a spus:
– Uite, omule, fiindcă știu că familia ta o duce destul de greu, vreau să te ajut. Îți dau de muncă și te plătesc foarte bine. Vrei să lucrezi pentru mine?
– Sigur, boierule, a răspuns omul bucuros, ce trebuie să fac?
– Să-mi construiești o casă, la marginea pădurii.
Țăranul a plecat bucuros și, chiar din acea zi, s-a apucat de treabă. Boierul îi dădea bani pentru tot ce trebuia să cumpere. Însă omul ce și-a spus? „E, și așa nu mă vede, ce-ar fi să-l înșel?!”
Și, în loc să facă totul așa cum ar fi trebuit, a început să cumpere lucruri ieftine și proaste și să cheltuiască banii ce îi rămâneau. Când a terminat, casa arăta tare frumos pe dinafară, dar țăranul știa că n-o făcuse bine și că, destul de repede, ea se va strica.
Când i-a arătat casa boierului, acesta i-a spus:
– Fiindcă știu că tu și familia ta locuiți într-o cocioabă mică, îți fac cadou această casă. De-aia te-am lăsat pe tine să o construiești și ţi-am spus acum, la sfârșit, tocmai pentru ca bucuria voastră să fie mai mare.
Acum și-a dat seama omul de greșeala sa. A vrut să-l înșele pe altul, dar de fapt s-a înșelat pe sine.
După cum ne purtăm noi cu aproapele, așa se va purta și Dumnezeu cu noi.
Preot Olivian SANDU
