miercuri, aprilie 2, 2025
AcasăSărbătoarea ZileiSfânta Muceniță Tecla

Sfânta Muceniță Tecla

Sfânta Muceniță Tecla este prima femeie martiră pentru Hristos. S-a născut în cetatea Iconiu, din părinți păgâni. S-a logodit cu Tamir, un tânăr de neam bun, în timpul în care la Iconiu sosise Sfântul Apostol Pavel, împreună cu Varnava, ca să predice Evanghelia.

Ascultând timp de trei zile și trei nopți cuvântările acestuia, Tecla s-a convertit la creștinism și s-a hotărât să ducă o viaţă de feciorie.

Mama sa, auzind că nu mai dorește să se căsătorească, a bătut-o, a torturat-o, apoi a dat-o pe mâna judecătorului cetății și a cerut să o ardă în foc. A fost aruncată în foc, dar a ieșit nevătămată.

Sfânta Tecla l-a urmat pe Pavel la Antiohia, iar aici un tânăr şi-a dorit-o soție. Pentru că a fost refuzat, acesta a acuzat-o în faţa conducătorului cetății că este creștină. A fost aruncată la fiare, dar animalele nu s-au atins de trupul acesteia.

Primind binecuvântarea Sfântului Apostol Pavel, s-a retras într-un loc pustiu, la Maloula, oraș situat la 70 km vest de Damasc, în Siria. Pentru credința ei, Dumnezeu i-a dat darul vindecării bolnavilor, iar toți cei care ajungeau la peștera sa primeau tămăduire de orice boală.

Vracii din Maloula i-au ridicat pe localnici împotriva ei. Dorind să scape de răutatea acestora, Tecla s-a rugat și în urma rugăciunilor ei, stânca sa despicat și i-a devenit mormânt.

 

Sfântul Siluan Athonitul

 

S-a născut în 1866, la Tambov (Rusia), dintr-o familie de creștini. Datorită mustrării primite de la Maica Domnului pentru viaţă trăită în necurăție, ia hotărârea la vârsta de 26 de ani să ajungă la Sfântul Munte. Se călugărește la Mănăstirea Sfântul Pantelimon.

Primește foarte repede darul săvârșirii neîncetate a rugăciunii lui Iisus „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miruiește-mă pe mine păcătosul!” și puterea de a împlini cu ușurință exigenţele regulilor monahale. Se învrednicește să-L vadă și pe Hristos în chip real în biserică, în locul icoanei Sale.

Din cauza lipsei de experiență și maturitate duhovnicească, starea de fericire pe care o avea slăbește puțin câte puțin, până piere aproape cu totul.

Spre anul 1906, în miezul unei nopți cumplite întreabă: „Doamne, învață-mă ce să fac ca sufletul meu să se smerească”. Şi Domnul îi răspunde: „Ţine-ţi mintea ta în iad și nu deznădăjdui”.

Ce-a de-a doua descoperire a lui Hristos a dat naștere unei nedumeriri: de ce s-a depărtat harul de la el? Şi Sfântul Siluan Athonitul ajunge să afle că în această luptă de dobândire a lui, omul poate trece prin diferite momente de secetă și pustiire duhovnicească, de disperare și deznădejde.

Așadar, viaţa virtuoasă este o viaţă încercată, o luptă neîncetată împotriva păcatelor.

Atunci când a fost întrebat „Cum vorbesc cei desăvârșiți?”, părintele Siluan a spus că cei desăvârșiți nu spun niciodată ceva de la ei înșiși… ei spun doar ceea ce Duhul îi insuflă să spună.

A trecut la cele veșnice pe 24 septembrie 1938 și a fost canonizat pe 26 noiembrie1987.

 

Preot Olivian SANDU

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
10 ° C
10 °
8.3 °
89 %
1.3kmh
100 %
mie
10 °
J
8 °
vin
15 °
S
16 °
D
2 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Probabil vine primăvara și au scăpat de gripa aviară, altfel nu se explică.

EDITORIAL

E din ce în ce mai interesant de trăit în România, asta dacă ai ceva genă de masochist. Avem legi, dar aplicarea acestora depinde...

EPIGRAMA ZILEI

Vine, vine primăvara, Praful alb e dus de tot, Boii nu-și mai umflă nara Cu-atâta iarbă sub bot...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...