S-a născut în Calcedon și a trăit în vremea împăratului Diocleţian (284-305). Tatăl ei, senatorul Filofron, și mama sa, Theodorisia, erau creștini. Pentru că a refuzat să împlinească porunca proconsulului Pricus de a aduce jertfe idolilor, a fost supusă la multe chinuri. A fost aruncată într-un cuptor încins, într-o apă plină de târâtoare otrăvitoare, dar însemnându-se cu semnul sfintei cruci a ieșit nevătămată. Şi-a dat sufletul când a fost aruncată la fiarele sălbatice.
Sfânta Eufimia mai este prăznuită pe 11 iulie, când facem pomenire de minunea petrecută la sfintele sale moaște. (Pentru a se descoperi dacă învățătura cu privire la cele două firi din Hristos este adevărată, Sfinții Părinți au scris într-o carte dreapta credința – în Hristos sunt două firi, unite într-un mod neamestecat, neschimbat, neîmpărțit și nedespărțit și ereticii şi-au scris într-o altă carte învățătura lor și le-au pus pe amândouă pe pieptul Sfintei Eufimia. După puține zile, au deschis din nou racla și au văzut că la picioarele ei se află cartea ereticilor, iar cea a Sfinților Părinți în mâinile ei).
Moaștele Sfintei Eufimia pot fi venerate în Catedrala patriarhală „Sfântul Gheorghe” din Fanar.
Adevărul este că noi, la măsurile la care suntem, în general nu suntem nici iubitori, nici urâtori. Stăm cumva la cota zero, adică între iubire şi ură. Poate înclinați mai mult spre iubire, dar în orice caz, nu la măsurile la care ni se cere să avem iubirea față de oameni. În general, oamenii se manifestă spontan, adică cum le vine. Dacă iubești pe cineva, îl primești cu defecte cu tot, şi dacă nu-l iubești, nici calitățile lui nu contează pentru tine.
Când iubești pe cineva, adaugi ceea ce-i lipsește şi înlături ceea ce e rău adăugat la ființa lui. În general, părinții sunt iubitori față de copii, așa cum sunt copiii şi caută să apară copiii în lumina cea mai bună posibilă, chiar şi atunci când au pete, chiar şi atunci când au răutăți. Asta o face iubirea, așa-i rostul iubirii.
A iubi pe cineva ca pe tine însuți înseamnă nu numai a-l sprijini, a-i da ceva, ci însemnă şi a căuta promovarea lui, a căuta înaintarea lui, a căuta odihna lui; să fie odihnit prin existenţa ta. În jurul tău să poți să-i fericești pe toți.
Iubești atunci când primești pe cineva în suflet, când îi faci loc în inima ta. Aceasta înseamnă să-l iubești. Câtă vreme îl ții în afară de tine, câtă vreme îl ții departe de tine, câtă vreme îl respingi sau îl împingi, câtă vreme îl marginalizezi, câtă vreme îl ocolești, nu-l iubești. Când îl iubești, îl primești, îl faci al tău. Face parte din lumea ta de gând, face parte din inima ta, intră în cuprinsul ființei tale, intră în componența ta, face parte din tine însuți. Atunci îl iubești.
(Arhim. Teofil Părăian)
Preot Olivian SANDU
