S-a născut într-un sat smerit din Vrancea, în familia răzeşilor Gheorghe şi Anastasia. Monahul nevoitor Varlaam Motoc, care avea să devină mitropolit al Moldovei, aflând că tânărul îşi dorea viaţa monahală, l-a luat pe acesta şi l-a dus la Mânăstirea Râşca. Aici, în anul 1630, tânărul a fost tuns în monahism, de către egumenul Agafton, primind numele Ioan. În obştea monahală de la Râşca, nevoitorul Ioan avea să vieţuiască aproape 18 ani.
În anul 1632, Sfântul Varlaam este ales mitropolit al Moldovei apoi în anul 1641, domnitorul Vasile Lupu al Moldovei, sfătuit fiind de mitropolitul Varlaam, înfiinţează în cetatea Neamţ o micuţa mănăstire, închinata Sfântului Ierarh Nicolae. În acest nou loc de slujire, mitropolitul îl va aşeza pe Sfântul Ioan de la Râşca care va stărui în învăţătura şi în slujbe.
În anul 1650, Sfântul Ioan o va boteza pe fiica armaşului Joldea; acestei fete îi va fi şi duhovnic, până la vârsta de 16 ani, pentru ca mai apoi, ea să se retragă în codrii Neamţului, în aspră nevoinţa şi rugăciune; această fată a fost Sfânta Cuvioasa Teodora de la Sihla.
Spre sfârşitul anului 1657, Sfântul mitropolit Varlaam avea să treacă la cele veşnice, la căpătâiul sau aflând-se Sfântul Ioan, care li va şi înmormânta, în zidul de miază-zi al bisericii din Mânăstirea Secu. în locaşul din cetatea Neamţ, Sfântul Ioan va sluji pana în anul 1665. Mai apoi, vreme de un an, el va fi rânduit egumen, în Mânăstirea Secu.
În anul 1667, Sfântul Ioan este rânduit episcop, fiind hirotonit pe seama Episcopiei de Huşi.
Începând cu anul 1674, Sfântul Ierarh Ioan va fi rânduit ca episcop de Roman, unde va sluji pana în anul 1685, când adoarme în Domnul fiind înmormântat la Mânăstirea Secu, lângă mormântul Sfântului Varlaam.
Episcop fiind, Sfântul Ioan s-a îngrijit pe cât a putut să zidească Mânăstirea Mera, aflată în regiunea sa natală, la numai 12 kilometri de oraşul Odobeşti şi la aproape 25 de kilometri de municipiul Focşani.
„De va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat; iar de va fi ochiul tău rău, tot trupul tău va fi întunecat.”
„Ochi” este numită aici mintea, iar „trup” – întreaga alcătuire a sufletului. Astfel, dacă mintea e simplă, în suflet e lumină; dacă mintea este vicleană, în suflet va fi întuneric. Dar ce este mintea simplă şi ce este mintea vicleană? Mintea simplă este aceea care primeşte tot ce este scris în cuvântul lui Dumnezeu, cu credinţa nestrămutată că totul este aşa cum se spune acolo: în ea nu este loc pentru niciun fel de vicleşug sau îndoială. Mintea vicleană este aceea care se apropie de cuvântul lui Dumnezeu cu viclenie, cercetând şi iscodind cu gând făţarnic. Ea nu poate să creadă de-a dreptul, ci supune cuvântul lui Dumnezeu filozofărilor sale, apropiindu-se de el nu ca un ucenic, ci ca un judecător şi critic, verificându-l; iar apoi fie că îl ia în râs, fie că spune cu superioritate: „Da, nu e rău…”.
Sfântul Teofan Zăvorâtul
– preot Olivian SANDU