S-a născut în cetatea Tir și a trăit în timpul împăratului Septimiu Sever (193-211). A fost fiica lui Urban, reprezentantul imperial al acestei cetăți.
Când a ajuns la vârsta de doisprezece ani, Sfânta Hristina a fost închisă de tatăl ei într-un turn. Acesta dorea să o ferească de ochii mulțimii, pentru că era foarte frumoasă. Planul tatălui era să o ţină pe fiica lui în acel turn până avea să împlinească vârsta deplină a majoratului. Nemulțumită de credința idolatră, începe să se roage lui Dumnezeu. În urma acestei rugăciuni i se arată un înger care îi descoperă tainele dumnezeiești. După aceste descoperiri, Hristina a distrus toți idolii din turn.
Pentru acest gest a fost supusă la multe chinuri de tatăl sau. A fost aruncată în temniță pentru mai multe zile fără mâncare, dar a fost hrănită în chip minunat de îngeri. După alte suferințe, a fost aruncată în mare. Marea aceea i-a fost ei scăldătoarea Sfântului Botez. Un nor luminos a umbrit-o pe ea și s-au auzit cuvinte de sus, grăindu-se deasupra ei numele Preasfintei Treimi, după săvârșirea Sfântului Botez.
Suferințele sale nu au încetat nici după moartea tatălui el. Succesorul acestuia a torturat-o mai aprins, iar în cele din urmă Hristina a primit moartea prin sabie.
Ce trebuie făcut pentru a avea pace în suflet și în trup?
Pentru aceasta trebuie să iubești pe toți oamenii ca pe tine însuți și să fii gata de moarte în fiecare ceas. Când sufletul își aduce aminte de moarte, el ajunge la smerenie și se predă cu totul voii lui Dumnezeu și dorește să fie în pace cu toți și să iubească pe toți oamenii. Domnul iubește pe oameni, dar îngăduie întristări, ca oamenii să-și cunoască neputința și să se smerească și, pentru smerenia lor, să primească pe Duhul Sfânt, iar cu Duhul Sfânt toate sunt bune, toate sunt pline de bucurie, toate sunt frumoase.
Dacă cineva e chinuit mult de sărăcie și de boală și nu se smerește, se chinuieşte fără folos. Dar cine se smerește, acela va fi mulțumit de soarta lui, oricare ar fi ea, pentru că Domnul e bogăția și bucuria lui, și toți oamenii vor fi uimiți de frumusețea sufletului său.
Tu zici: „Viața mea e tare amară”. Dar eu îți voi spune sau mai degrabă Domnul însuși îți spune: „Smerește-te și vei vedea că nenorocirile tale se vor preface în odihnă, așa încât te vei minuna și vei spune: „De ce mă chinuiam și întristam atât altădată?” Sufletul celui smerit e ca marea: dacă arunci o piatră în mare, ea tulbură pentru un minut fața apelor, după care se scufundă în adâncuri. Așa se cufundă și întristările în inima celui smerit, căci puterea Domnului e cu el.
Slavă Domnului și milostivirii Sale! El ne-a iubit atât de mult, încât ne-a dat pe Duhul Sfânt, Care ne învață tot binele și ne dă puterea de a birui păcatul. După mulțimea milostivirii Sale, Domnul ne dă harul și noi trebuie să-l păstrăm cu tărie ca să nu-l pierdem, fiindcă fără har omul e orb duhovnicește. Dar cine a cunoscut dulceața Duhului Sfânt, acela știe că ea întrece neasemănat toate și nu mai poate fi înrobit de nimic pe pământ. E înrobit numai de iubirea Domnului, își găsește odihna în Dumnezeu și se bucură și plânge pentru oameni, că n-au cunoscut toți pe Domnul și îi este milă de ei (Sf. Siluan Athonitul).
Preot Olivian SANDU
