S-a născut în anul 327 și a fost sora Sfântului Vasile cel Mare și a Sfântului Grigorie de Nyssa, fiind cea mai mare din cei zece copii ai acestei familii.
Sfânta Macrina a fost logodită cu un tânăr nobil, care după un timp a murit. Când logodnicul ei a murit, Macrina nu a mai dorit să se logodească cu alt bărbat, spunând ca: „Nu este drept ca fecioara logodită o dată cu un bărbat să caute după aceea iar logodna; chiar și după legea firii, trebuie să fie o singură logodnă, așa cum este o singură naștere, și o singură moarte”.
După moartea logodnicului ei, Macrina intră în monahism împreună cu mama sa, Emilia, nevoindu-se în asceza aspră.
După un timp, mama sa Emilia și fratele său, Sfântul Vasile cel Mare, au trecut la cele veșnice. La nouă luni după moartea Sfântului Vasile, Sfânta Macrina a fost vizitată de Sfântul Grigorie de Nyssa, care a aflat-o pe patul morții. Cei doi își împărtășesc amintiri despre Sfântul Vasile, vorbesc despre natura omenească, dumnezeiasca iconomie și despre viaţa de apoi.
Cu puțin înainte de ceasul ieșirii sufletului ei, Macrina s-a rugat Domnului astfel: „Stăpâne Atotputernice Doamne, Carele dai odihna trupurilor noastre prin somnul morții pentru o vreme, Tu iară le vei scula pre ele la buciumul cel de apoi. Iartă-mi mie păcatele mele, Stăpâne Doamne Iisuse Hristoase, și dă-mi mie cu suflet curat să ies înaintea Ta din acest trup stricăcios, dăruiește-mi mie ca sufletul meu fără de păcat să se înalţe ca tămâia înaintea Ta”. După aceea s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci pe frunte, ochi, faţa și inimă, și şi-a dat sufletul.
Cei ce nu urmăresc în viața aceasta nimic mai mult decât să fie fericiți în lume și tihniți în trup, aceștia n-au război cu diavolul: pe aceștia îi are fără de război. Căci câtă vreme umblă după tihneală și fericire deșartă, n-au să se trezească din vraja vrăjmașă, care-i ţine bine încleștați în lumea aceasta sensibilă, prin care-i duce pe nebăgate de seamă la pierzare sigură. De aceea a zis un sfânt părinte că cea mai primejdioasă temniță e aceea în care te simți bine: nu vei ieși din ea niciodată.
Războiul începe abia cu cei ce vor să-și refacă fericirea Raiului pierdut, strădanie pentru care învață să se desprindă pe rând din toată tihneala și slava deșartă a vieții acesteia. Și începe așa:
Toate patimile sau lucrările împotriva firii se ivesc mai întâi în minte, în partea cea mai subțire a făpturii noastre nevăzute. Aici vine un chip sau un gând al lumii acesteia și stă ca o momeală. Iar mintea,dacă e neînvățată sau neprevenită despre lucrătura străină, ca un miel neștiutor, vede lupul și se duce la el, crezând că e oaie. Iar dacă lupul mai e și viclean, se îmbracă în piele de oaie și bietul miel, neavând mirosul oii cercat, tot de-a zburda se duce în colții lupului flămând.
Prima întâlnire între minte și diavol e la linia momelii, pe care o flutură el în văzul minții. Dacă mintea nu bagă momeala în seamă,vrăjmașul stăruie cu ea, o arată mai sclipitoare, ca să o facă iubită minții. Aceasta e a doua înaintare a războiului, sau asupreala. Dacă la asupreală a izbutit să fure mintea cu momeală și să o facă să vorbească împreună, avem înaintarea la unire.(Pr. Arsenie Boca)
Preot Olivian SANDU
