spot_img
joi, noiembrie 21, 2024
HomeSărbătoarea ZileiSfântul Atanasie de la Aton

Sfântul Atanasie de la Aton

S-a născut în Trapezunt, din părinți creștini. Rămas orfan la o vârstă fragedă, a fost crescut de un ofițer. Pe când era copil, își conducea prietenii în pădure sau în apropierea unei peșteri și juca rolul de egumen. Acest lucru a fost o proorocie, căci mai târziu avea să ajungă stareț. După ce şi-a desăvârșit educația, a intrat în monahism. La rugămintea lui Nichifor Focas (963-969), Sfântul Atanasie va ridica o biserică închina Sfintei Fecioare Maria. Când participă la masa cu frații din mănăstire, își împărțea partea lui în așa fel încât, fără ca cineva să îşi dea seama, el nu mânca mai nimic în afara anafurei împărțite după Sfânta Liturghie. Plin de dumnezeiescul har, Athanasie s-a învrednicit de venirea la el a Născătoarei de Dumnezeu într-un moment de mare încercare, când mănăstirea a rămas fără alimente, toți călugării fiind nevoiți să părăsească mănăstirea. Aceasta a scos în chip minunat apă dintr-o stâncă, și i-a făgăduit că ea va fi întotdeauna Stareța Lavrei și că mănăstirea nu va mai duce lipsă de nimic.
Trecerea sa la cele veșnice i-a fost descoperită de Dumnezeu. Înainte de a inspecta lucrările de extindere a bisericii, Sfântul Atanasie şi-a îmbrăcat hainele de sărbătoare, iar în momentul în care a urcat pe schele s-a prăbușit cupola bisericii atât peste Sfântul Atanasie, cât și peste ceilalți frați care lucrau la zidurile bisericii. Deși cupola a căzut peste el, trupul sau a rămas nevătămat, neavând decât o rană la picior. Din această rană a curs atunci sânge, care a fost luat de frați cu grabă și cu care s-au făcut multe vindecări. După trecerea sa la cele veșnice, Sfântul Atanasie s-a înfățișat de mai multe ori înaintea fraților lui, uneori ca să-i mângâie și să-i întărească, iar alteori ca să-i certe.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Ca neamul oamenilor să dăinuiască și peste triajul morții, Dumnezeu a sădit în fire câteva legi fundamentale numite instincte, ca de pildă instinctul conservării vieții și instinctul de perpetuare al vieții. Acestea le avem comune cu toată seria viețuitoarelor. Avem și instincte superioare, specific omenești, pe care însă nu le au oamenii toți în egală măsură. La toate celelalte viețuitoare instinctele sunt norme fixe de viață.
Numai omul poate interveni cu voința, cu libertatea și cu funcția conștiinței să modifice natura acestor norme fixe. Această modificare a funcției instinctelor, când nu e păstrată în starea lor originară, poate fi făcută în două sensuri opuse: înspre dereglarea lor, când devin patimi, și, în sens opus, înspre convertirea sau sublimarea lor, prin virtute, prin luptă metodică, prin nevoință.
Înzestrarea firii omenești cu darul libertății duce deci fie spre arbitrariul și robia patimilor, fie spre eliberarea, prin nevoință, de tirania lor.
Ca atare, încă de la început, trebuie să precizăm cele două naturi ale firii omenești. Una e natura fizică, biologică a noastră și alta e natură spirituală, care locuiește vremelnic în temnița acestui trup. Trup și suflet formăm totuși o unitate, și, până la urmă, vom reveni la desăvârșita unitate, așa cum am fost gândiți de Dumnezeu la începutul zidirii, dar aceasta la sfârșitul istoriei, la învierea cea de obște. (Pr. Arsenie Boca)

Preot Olivian SANDU

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
ploaie ușoară
2.8 ° C
2.8 °
0.5 °
95 %
0.9kmh
100 %
joi
3 °
vin
4 °
sâm
1 °
Dum
2 °
lun
1 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Mai sunt și patrioți care-s pro europeni și nu așteaptă casele de la Simion, ceea ce e bine.

EDITORIAL

Deși mai sunt puține zile până când vom merge la urne, interesul românilor pentru dezbaterile electorale tinde spre zero, iar asta ar trebui să...

EPIGRAMA ZILEI

A dat neaua peste vii Peste dealuri și câmpii, Peste crângul cel pustiu Peste-al meu păr castaniu... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...