Ștefan cel Mare a fost domn al Moldovei între 1457 și 1504. A avut o domnie de aproape 50 de ani, care a fost depășită în toată istoria României doar de Carol I. Era fiu lui Bogdan al II-lea Vodă și se impune la domnia Moldovei după ce îl înfrânge pe ucigașul tatălui său, Petru Aron.
Succesul lui Ștefan cel Mare este dat de organizarea țării și de politica pe care a abordat-o.
Una dintre primele măsuri pe care a luat-o este aceea de a consolida apărarea țării și de aceea creat o armată care se baza pe clasă socială dominantă a vremii. Astfel, erau chemați la luptă toți bărbații apți de luptă, în special țăranii – aproximativ 30.000 de ostași. Ia ființă o armată de 40-60.000 de oșteni, „numită oaste de țară”, care va lupta pentru eliberarea Moldovei de sub tutela marilor puteri vecine.
Ștefan cel Mare avea ca obiectiv în politica externă emanciparea Moldovei și de aceea va intra în conflict cu Matei Corvin, regele Ungariei, cu domnul Țării Românești, care era supus al Porții, Radu cel Frumos, dar mai ales cu Imperiul Otoman, condus de sultanul Mohamed al II-lea.
O altă decizie înțeleaptă a domnitorului moldovean a fost consolidarea militară a cetăților aflate la graniță. A creat un sistem de fortificații care cuprindea cetăți ca: Cetatea Soroca, Cetatea Tighina şi Cetatea Albă la râul Nistru, Cetatea Neamțului la nord, iar pe râul Siret Cetatea Romanului.
Ștefan cel Mare a decis și să întărească influența domnitorului în cadrul organelor puterii. Reduce numărul membrilor sfatului domnesc de la 25-30 la 15-16. Treptat, dregătorii curții, numiți de domn, ocupă un loc important în Sfatul Domnesc. Are loc un transfer de putere de la marea boierime spre domnitor. Ștefan cel Mare a acordat multe atribuții pârcălabilor (guvernatori de cetăți) și în felul acesta creează o rețea dependentă de domnitor.
Ștefan cel Mare a acordat o atenție deosebită bisericii. Mitropolitul Teoctist, apoi mitropolitul Gheorghe au fost parte a Sfatului Țării. Conducătorul Moldovei construiește un număr impresionant de lăcașuri de cult. Tradiția populară îi atribuie ctitorirea a 44 de biserici, dar în mod cert sunt cunoscute 32 de zidiri.
În plan economic, a acordat privilegii negustorilor străini care au găsit în Moldava un climat propice pentru a-și dezvolta afacerile. Ruta comercială principală era Marea Neagră-Liov.
Prin căsătoriile pe care le-a făcut, a vrut să-și consolideze relațiile externe. Primul mariaj, cu Evdochia, sora cneazului Simion Olelkovici, urmărește apropierea de Kiev și susținere împotriva politicii expansioniste a Poloniei lui Cazimir Iagello.
După moartea Evdochiei, Ștefan cel Mare se căsătorește din nou în 1472, cu Maria de Mangop, vlăstar a familiei imperiale bizantine a Comnenilor. Acest act a fost debutul celui mai glorioase perioade a domniei.
Nici această căsătorie nu durează, deoarece și această doamnă moare, așa că Ștefan cel Mare se căsătorește pentru a treia oară cu Maria Voichița, fiica domnitorului Radu cel Frumos. Prin această alianță a urmărit apropierea de Țara Românească.
Pe plan militar afirmația lui P. Panaitescu este clară: „Nu e puțin lucru ca același stăpânitor al unei țări mici să învingă pe rând pe toți vecinii lui: munteni, unguri, poloni, tătari, turci. Și nu e vorba de cine știe ce oști provinciale: Matei Corvin, Ioan Albert, Mahomed II au năvălit în Moldova cu toate oștile marilor lor ținuturi și toți s-au întors rușinați.”
Ultimii ani ai domniei au fost marcați de pace. După o domnie de 47 de ani, marele conducător și-a dat duhul în ziua de 2 iulie 1504, fiind înmormântat la Mănăstirea Putna, una dintre cele mai dragi ctitoriri ale sale.
Calitățile sale de organizator, protector al culturii şi promotor al ortodoxiei, diplomat şi conducător de oști, au fost recunoscute pe plan intern şi extern încă din timpul vieții sale, rezistând atât la trecerea timpului, cât şi la analizele istoriografiei moderne.
Preot Olivian SANDU
