A trăit în timpul împăratului Iulian Apostatul (361-363). Pentru sfințenia sa, a primit de la Dumnezeu darul facerii de minuni. Din minunile sale amintim: a ucis un balaur care îi omora pe călătorii de pe un drum ce ducea la Prusa. I-a aruncat balaurului în gură un acoperământ cu care se acoperea Euharistia din Sfântul Altar. A înviat pe un împărat cu numele Areta.
A întors de la moarte la viaţă pe o împărăteasă care slujea idolilor. În urma acestei minuni, împărăteasa a devenit creștină.
Sfântul Mucenic Timotei a fost aruncat în temniță din porunca împăratului Iulian. Chiar și în temniță fiind, credincioșii veneau la el ca să asculte învățătura sa.
Împăratul Iulian auzind că și legat Sfântul Timotei îl propovăduiește pe Hristos, a poruncit să i se taie capul. Sfântul Timotei a trecut la cele veșnice în anul 362.
Împotrivirea la ispite
Atâta vreme cât trăim pe pământ, nu putem fi scutiți de necazuri și de încercări. De aceea este scris în cartea lui Iov: „Ispită este viața omului pe pământ”. Nu se află om atât de desăvârșit și de sfânt care să nu aibă, uneori, ispite – de care nu putem fi cu totul scutiți. Toți sfinții au trecut prin mulțime de ispite și de suferințe și pe făgașul acesta au sporit, dar cei care n-au putut birui asupra ispitelor au fost osândiți și au căzut. Nu este așezare călugărească atât de sfântă și nici loc atât de tras deoparte, unde să nu se afle împotriviri și ispite. Omul cât trăiește, nu-i niciodată întru totul ferit de ispite, căci avem sămânța lor în noi din pricina poftei trupești în care am fost zămisliți. Una vine după alta şi totdeauna vom avea ceva de suferit, fiindcă am prăpădit binele și fericirea, cele de la început. Unii caută să fugă pentru a nu fi ispitiți și cad în ispite încă și mai primejdioase.
Nu-i de ajuns să fugi ca să birui, ci răbdarea și adevărata smerenie ne face mai tari decât toți dușmanii noștri. Cel care, fără să smulgă rădăcina răului se ferește numai de primejdii (prilejurile din afară), sporește puțin. Dimpotrivă, ispitele se întorc asupră-i încă mai grabnice și mai cu putere. Vei birui mai sigur puțin câte puțin printr-o îndelungată răbdare cu ajutorul lui Dumnezeu, decât printr-o asprime prea mare fără de tine însuţi. Mergi adesea după sfaturi când ești ispitit și nu judeca deloc aspru pe cel ce se află în ispită, ci mângâie-l așa precum tu însuți ai vrea să fi mângâiat. Începătura oricărei ispite este nestatornicia duhului și puţină încredere în Dumnezeu. Căci după cum o corabie fără cârmă e purtată ici și colo de valuri, asemenea omul slab și schimbăcios, care-și părăsește hotărârile pe care le luase, este tălăzuit de tot felul de ispite. Se cade să veghem, mai osebit când se arată ispita, căci cu mult mai bine birui-vom pe vrăjmaș de nu-l vom lăsa să pătrundă în suflet, dându-l deoparte chiar în clipa când e gata să intre. Mai întâi se ivește în minte un gând simplu, apoi o să vină o închipuire, pe urmă plăcerea, pornirea destrăbălată și în sfârșit consimțirea. Așa că, puțin câte puțin, dușmanul cuprinde tot sufletul, când n-a găsit împotrivire chiar de la început. (Pr. Arsenie Boca)
Preot Olivian SANDU
