S-a născut într-un sat din Rusia, în jurul anului 1690, şi a participat ca soldat în războiul rușilor împotriva turcilor din anul 1711. A fost luat prizonier de către tătari în luptele pentru dezrobirea Azofului și vândut unui ofițer superior turc.
Tinerii luați prizonieri în acea zonă au ales să renunțe la credința în Hristos și s-au făcut musulmani. Sfântul Ioan Rusul a refuzat să urmeze exemplul prietenilor săi și a răbdat cu mult curaj chinurile venite din partea asupritorilor.
Ca prizonier a fost rânduit să îngrijească de vite. Grajdul vitelor îi devine și locul de odihnă. Deși i se oferă în timp o cameră apropiată de grajd, refuză și continuă să doarmă alături de animale, urmând smereniei lui Hristos, Care s-a născut într-un grajd.
Prin rugăciunile Sfântului Ioan Rusul, grajdul se umplea de bună mireasmă. Dormea puțin, se ruga mult și se hrănea cu puţină pâine și apă. În fiecare sâmbăta mergea la o biserică închinată Sfântului Gheorghe și se împărtășea cu Trupul și Sângele Domnului.
A primit de la Dumnezeu darul de a cunoaște momentul trecerii sale la cele veșnice. Preotul care l-a împărtășit înainte de moarte, i-a adus Sfânta Împărtășanie într-un măr, pentru a fi ferit de fanatismul turcilor. După ce s-a împărtășit, a trecut la cele veșnice, în anul 1730.
Mai târziu, în anul 1773, Sfântul Ioan Rusul s-a arătat în vis preotului care îl împărtășise în fiecare sâmbătă, și i-a descoperit că trupul său este întreg și neputrezit. Preotul, călăuzit în chip minunat de Dumnezeu, a luat sfintele moaște ale Sfântului Ioan Rusul și le-a așezat în biserica „Sfântul Gheorghe”.
Amintim că în 1832, Osman Pasa a jefuit biserica „Sfântul Gheorghe” și a aruncat în foc moaștele Sfântului Ioan Rusul, dorind prin acest gest să se răzbune pe creștini. Trupul sfântului s-a mișcat, în mijlocul flăcărilor, ca și cum ar fi fost viu, dar nu a ars.
După anul 1922, moaștele Sfântului Ioan au ajuns în insula Evvia, în actualul oraș Procopie.
Nimic nu este întâmplător pe pământ, nimic nu se face fără pronia lui Dumnezeu! Noi ne împotrivim proniei divine și cârtim, așa cum face un copil când mama sau tatăl îi taie voia. Și el reacționează din egoism și din încăpățânarea care se vădesc din cererea lui. Poate să și plece de-acasă și să-i ocărască pe părinții lui, pentru că nu i-au făcut voia.
Când aveți o suferință, o ispită, o strâmtorare sufletească, trupească, economică, fie că este boală, fie că este ispită, sau orice alt rău, îngenunchiați și rugați-vă, cerând să se facă voia lui Dumnezeu și nu voia voastră. Și Dumnezeu, Care îngăduie ispita, oferă în același timp omului și mijlocul prin care poate s-o depășească.
Durerea își exercită lucrarea ei și asupra sfinților, ca să înmulțească slava lor în Ceruri, datorită răbdării pe care ei o arată! Dar de multe ori, sfinții suferă și ca să fie pildă altor oameni, așa cum s-a întâmplat cu mult-încercatul Iov și cu atâția alți sfinți. (Avva Efrem Filotheitul)
Preot Olivian SANDU