Au fost surori şi au locuit în apropierea cetății Aquileia. În vremea în care împăratul Diocleţian s-a aflat pentru un interval de timp în această cetate, a poruncit uciderea părintelui Hrisogon. Dumnezeu i-a descoperit în vis lui Zoii, un preot în vârstă, locul în care se afla trupul neînsuflețit al lui Hrisogon. În urma acestei descoperiri, bătrânul a luat trupul părintelui şi l-a înmormântat după rânduială. După o lună, Sfântul Hrisogon i se arată în vis lui Zoii, descoperindu-i că peste nouă zile cele trei surori fecioare vor primi moarte martirică şi că odată cu ele va muri şi el.
După nouă zile, bătrânul Zoii a trecut la Domnul, iar cele trei surori au fost aduse înaintea împăratului. Fecioarele au refuzat să se închine idolilor, mărturisind cu tărie credința lor în Hristos, fapt pentru care au fost trimise în închisoare. După ce le-a torturat îndelung, judecătorul le-a trimis la moarte pe cele două surori mai mari, pe care le-a ars de vii, iar pe Irina însă a ținut-o vie, cu gândul să o necinstească.
Însă îngerul Domnului a păzit-o pe fecioară, neîngăduind soldaților să se apropie de ea, ducând-o pe Irina pe un deal. După o zi, soldații neputând ajunge la ea, pe acel deal, au ucis-o cu arcul.
Sfânta Anastasia (prăznuită la 22 decembrie), care fusese şi ea înștiințată în vis în urmă cu nouă zile cu privire la moartea fecioarelor, a adunat trupurile acestora şi le-a îngropat cu cinste. Sfintele Mucenițe Agapi, Hionia şi Irina primit moarte martirică la anul 304.
Să aveți în vedere că icoana ortodoxă a Învierii nu este aceea care Îl prezintă pe Hristos deasupra mormântului, ci aceea care Îl arată în iad, strivind toate cu puterea Lui. Există în toată înfățișarea Învierii și niște porți căzute, zăvoare, cuie… Nu a rămas nimic la locul lui. S-au dărâmat toate, toate s-au deschis, și sufletele sunt libere să iasă de acolo.
Așa și în sufletul omului: dacă nu intră Hristos, nu se va schimba nimic. Schimbarea fiecăruia numai Hristos o poate face, căci numai prezența Lui poate altoi sufletul. Numai Hristos coborât în iadul vieții noastre poate sfărâma porțile limitării eliberând adevăratul eu pe care El l-a zidit spre viață veșnică.
Nu sunt de ajuns doar anumite lucruri, anumite adevăruri pe care le primim, pe care le împingem în adâncul sufletului să poată schimba omul cel vechi din noi. Îmbunătățirea sinelui nu este o lucrare teoretică de acceptare și primire de adevăruri, ci o lucrare de trăire a lor, iar singurul adevăr este Hristos și viața veșnică este trăirea cu El în noi înșine.
De aceea ne împărtășim nu că am postit sau că am fost cuminți, ci să putem fi cu El, să fim vii, să putem face ceea ce ne cere, astfel dobândind harul Lui cel de viață dătător.(Arhim. Simeon Kraiopoulos)
Preot Olivian SANDU