Este unul din cei 7 arhangheli menționați în Sfânta Scriptură, iar rolul său este de vestitor al voii lui Dumnezeu. Numele său înseamnă „puterea lui Dumnezeu” și toate veștile aduse prevesteau minuni mari.
Astfel, Îngerul Gavriil în Vechiul Testament este menționat cu numele lui în două viziuni ale profetului Daniel. Aici, el îi arată lui Daniel viitorul lui Israel. De asemenea, Gavriil este cel care l-a inspirat pe profetul Moise să scrie Cartea Facerii.
În Noul Testament Gavriil îi vestește mai întâi lui Zaharia nașterea Sfântului Ioan Botezătorul. „Eu sunt Gavriil, cel ce stă înaintea lui Dumnezeu. Și am fost trimis să grăiesc către tine și să-ți binevestesc acestea” (Luca 1, 19), apoi vestește lui Ioachim și Ana că vor naște pe Maica Domnului. De asemenea tot el vestește fecioarei Maria nașterea Mântuitorului. Tot Gavriil a fost cel care a vestit Învierea Domnului femeilor mironosițe, la mormânt, și el va fi cel care va vesti A doua Venire a Domnului, suflând într-o trâmbiță.
Sf. mucenici preotul Montanus și soția sa Maxima
Aflându-se în cetatea Singidunum, astăzi Belgrad, în secolul al IV-lea, perioadă de persecuție a creștinilor, Sfântul Montanus, fiind preot, a fost prins și dus la judecată. Refuzând să se lepede de jurămintele sale și să slujească zeilor, a fost schingiuit cu multă cruzime, dar fără rezultat. Atunci ighemonul a poruncit să fie adusă și soția lui, gândind că îl va îndupleca, dar, spre surprinderea chinuitorului, și Sfânta Maxima a cerut să pătimească pentru Hristos. Atunci le-a fost legată câte o piatră de gât și au fost aruncați în râul Sava, trupurile lor fiind aduse la mal și îngropate cu cinste de credincioși.
Biserica, noi toți, suntem o mulțime în mișcare, o mulțime îmbrăcată în zdrențe duhovnicești, o mulțime de păcătoși.
Un singur lucru avem în comun – nu sfințenia, ci conștiența nevoilor noastre disperate. De aceea trebuie să fim în stare a ne deschide celorlalți, să fim milostivi, înțelegători și împreună-pătimitori cu ceilalți. Dacă am fi cu adevărat conștienți de nevoia disperată în care ne aflăm, am fi dispuși să fim deschiși și iubitori către ceilalți. Dacă nu suntem așa, este semn că nu am înțeles încă cine suntem și unde ne aflăm. Ne aflăm încă într-o țară străină, chiar dacă suntem pe drum de întoarcere și, precum fiul risipitor, nu am ajuns încă la destinație.
Știm doar că suntem așteptați, că Tatăl ne așteaptă, că Îi e dor de noi, dar noi nu am ajuns încă în pacea, în împlinirea de acasă.
Lumea nu cunoaște nimic mai măreț decât chemarea de creștin. Dar cu cât țelul este mai înalt, cu atât mai anevoioasă atingerea lui.
Suntem făuriți după chipul lui Hristos, al Absolutului. Problema, taina vieții noastre este trecerea de la relativ la Absolut. Dacă ființa a fost zidită de Dumnezeu, ea nu trebuie să moară. Dumnezeu a făcut viața, nu moartea. Țelul nostru este viața cu Hristos-Dumnezeu, nemurirea.
După cădere, omul s-a făcut un câmp de luptă între Dumnezeu și vrăjmașul. Pentru Biserică mântuirea omului înseamnă îndumnezeirea lui. Ce este îndumnezeirea omului? Este a trăi așa cum a trăit Domnul. Un singur lucru trebuiește: a păstra încordarea rugăciunii și a pocăinței. Moartea atunci nu va mai fi o ruptură, ci o trecere către Împărăție. (Mitropolitul Antonie de Suroj)
Preot Olivian SANDU
