S-a născut în satul Lampsac, din provincia Frigia, la sfârșitul secolului al III-lea, regiune care astăzi aparține Turciei. Dumnezeu i-a dăruit din copilărie darul vindecării bolnavilor și putere asupra demonilor. Pe când avea 17 ani, a scos de sub stăpânirea diavolului pe fiica împăratului roman Gordian. După șase zile de post și rugăciune, Sfântul Trifon le-a descoperit păgânilor existenţa diavolului. La porunca sa, diavolul s-a arătat tuturor, în chip de câine negru, având ochii ca de foc. Prin această minune a atras pe mulți păgâni la creștinism.
Mai târziu, în vremea împăratului Deciu, persecutorul creștinilor, Trifon a fost prins și supus la multe chinuri: a fost lovit cu bețele, a fost ars, i s-au bătut cuie în tălpi și a fost dus desculț prin oraș, pe vreme de iarnă. Toate acestea sfântul le-a îndurat cu răbdare. Pentru că nu a slujit zeilor, a fost condamnat la tăierea capului cu sabia. S-a rugat lui Dumnezeu să moară înainte de a fi supus la pedeapsa dată de împărat. Astfel, când soldații au ridicat sabia să-i taie capul, sfântul şi-a și dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.
Creștinii au luat trupul Sfântului Trifon, cu intenția de a-l îngropa în Niceea. Însă, sfântul li se va descoperi și le va cere să ducă trupul în satul natal, Lampsac. Mai târziu, moaștele Sfântului Trifon au fost mutate la Constantinopol și apoi la Roma.
Sfântul Trifon este cunoscut în credința populară ca acela care păzește livezile de omizi și lăcuste, iar pe oameni de nebunie. În vechime, viticultorii și pomicultorii țineau post în această zi și chemau preotul să le stropească cu agheasmă livezile și via, ca acestea să fie ferite de nedorire și de secetă sau grindină.
În București, la biserica Cărămidarii de Jos, este prezent un fragment din moaștele Sfântului Mucenic Trifon.
Despre pace
Toți oamenii vor să aibă pacea, dar nu știu cum să ajungă la ea. Paisie cel Mare s-a mâniat și l-a rugat pe Domnul să-l izbăvească de mânie. Domnul i S-a arătat și i-a zis: „Paisie, dacă nu vrei să te mânii, nu dori nimic, nu judeca pe nimeni, nu urî pe nimeni, și nu te vei mai mânia”.
Astfel, orice om, dacă-și taie voia lui înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor, va avea totdeauna pace în suflet, dar cel căruia îi place să-și facă voia sa, nu va avea pace niciodată.
Sufletul care s-a predat pe sine voii lui Dumnezeu îndură cu ușurință orice întristare și orice boală, pentru că, atunci și când e bolnav, el se roagă și vede pe Dumnezeu: „Doamne, Tu vezi boala mea. Știi că sunt păcătos și neputincios. Ajută-mă să îndur totul și să-Ți mulțumesc bunătății Tale”. Și Domnul alină boala și sufletul simte ajutorul dumnezeiesc și stă înaintea lui Dumnezeu vesel și mulțumitor. (Sf Siluan).
Preot Olivian SANDU
