Au trăit în timpul persecuţiilor împotriva creştinilor, în secolele III şi IV. Din Sinaxar aflam ca în timp ce un dregătorîmpărătesccălătorea în Helespont, a fost întâmpinat de Tirs, mărturisitor al lui Hristos.
Pentru ca refuza sa se închine idolilor, Sfântul Tirs este supus la chinuri îndelungate: i-au înţepat ochii, i-au sfărâmat picioarele, i-au turnat plumb topit pe spate, însă, prin puterea lui Hristos, a rămasnevătămat. A fost băgatintra-un butoi cu apa spre a fi înecat, dar de îndată vasul s-a spart. A fost aruncat de pe un zid înalt, intra-un loc în care erau tepi şi cuie ascuţite, dar şi de aceasta data s-a arătatnevătămat. La rugăciunea sa, idolii din templu s-au sfărâmat şi Calinic, preotul păgân al idolilor, s-a convertit la creştinism.
Sfântului Calinic i s-a tăiat capul, iar Sfântul Tirs, pus intra-un sicriu, si-a dat duhul în timp ce slugile împăratului au început sa-l taie cu fierăstrăul.
Rugăciunea neîncetată vine din iubire, dar se pierde pentru osândiri,vorbe deşarte şi neînfrânare. în lumea aceasta fiecare îşi are ascultarea lui: unul e împărat, altulpatriarh, altul bucătar, fierar sau învăţător, dar Domnul îi iubeşte pe toţi, şi cine iubeşte mai mult pe Dumnezeu, acela va avea plată mai multă. Domnul ne-adat porunca de a iubi pe Dumnezeu din toată inima, din tot cugetul şi din tot sufletul [Mt 22, 37], Dar cum poţi să-L iubeşti fără să te rogi? De aceea, mintea şi inima omului trebuie să fie întotdeauna libere pentru rugăciune.
Când iubeşti pe cineva, vrei să te gândeşti la el, să vorbeşti despre el, să fii împreună cu el. Dar pe Domnul sufletul îl iubeşte ca pe Tatăl şi Ziditorul lui şi stă înaintea Lui cu frică şi iubire: cu frică, pentru că este Domnul; cu iubire,pentru că sufletul îl cunoaşte ca pe un Tată; El este foarte milostiv şi harul Său e mai dulce decât toate. Şi eu am cunoscut că e uşor să te rogi, pentru că harul lui Dumnezeu neajută. în mila Sa Domnul ne iubeşte şi ne dă să vorbim cu El prin rugăciune, să ne căim şi să-I mulţumim.
N-am putere să scriu cât de mult ne iubeşte Domnul. Această iubire ecunoscută prin Duhul Sfânt, iar pe Duhul Sfânt îl cunoaşte sufletul ce se roagă. (Sf. Siluan Athonitul )
Un sihastru tăcut, prin însăşi viaţa lui, învaţă, povesteşte şi convinge către căutarea lui Dumnezeu. Despre însemnătatea tăcerii, Sfântul Isaac Sirul scrie aşa: „Dacă într-o parte vom pune toate faptele vieţii de aici, iar în altă parte tăcerea, atunci vom vedea că tăcerea le cumpăneşte pe toate celelalte. Să nu-i compari pe cei ce fac minuni şi semne şi puteri în lume, cu cei ce-şi petrec viaţa într-o tăcere plină de cunoştinţă; trebuie să iubeşti mai mult tăcerea nelucrătoare decât lucrarea celor flămânzi în lume şi decât întoarcerea multor popoare spre Dumnezeu. Este mai bine să te descătuşezi tu însuţi din lanţurile păcatului, decât să scoţi pe robi din sclavie”.
Sfântul Ioan Scărarul zice: „Tăcerea e mama rugăciunii, întoarcere din robia duhovnicească, un succes în fapte bune şi o neîncetată urcare la Cer; ba chiar Însuşi Iisus Hristos, ca să ne arate folosul şi nevoia de o viaţă tăcută, singur, lăsând din când în când predica obştească, se retrăgea în locuri tăcute, pentru ca să se liniştească şi pentru ca să se roage”.
– Preot Olivian SANDU