S-a născut în satul Vitaria din Mesopotamia, din părinți creștini. Fiind singurul copil dăruit lor de Domnul, aceștia l-au închinat cu totul Lui încă din perioada copilăriei. El a îmbrățișat viața monahală la vârsta de doisprezece ani, cu binecuvântarea Sfântului Simeon Stâlpnicul.
A plecat din mănăstire și s-a sălășluit într-un templu păgân părăsit de la țărmul Mării Negre. După o vreme, a urcat pe un stâlp pe care a rămas până la moartea sa, îndurând arșița, frigul, dar și atacurile demonilor. În jurul acelui stâlp s-a strâns un număr mare de ucenici, pe care Sfântul i-a povățuit prin pilda vieții lui și prin cuvânt.
Chiar împăratul Leon cel Mare a venit la stâlpul Sfântului Daniil, fiind însoțit de oaspeți din străinătate, principi și aristocrați, cărora arătându-le stâlpul, a mărturisit: „Iată cea mai scumpă comoară a împărăției mele!”
Sfântul Daniil şi-a prorocit ziua morții. La ieșirea sufletului lui ucenicii au văzut pe sfinții îngeri, proroci, apostoli și mucenici deasupra stâlpului pe care viețuise cuviosul.
Înainte de trecerea sa la cele veșnice, Sfântul Daniil l-a rugat pe împăratul Anastasie să-i așeze trupul în adânc, iar deasupra lui să pună moaștele Sfinților Anania, Azurie și Misail, care fuseseră de curând aduse din Babilon în Constantinopol, ca cei care veneau să-i cinstească mormântul să atribuie sfinților mucenici plinirea cererilor lor.
Sfântul Luca cel Nou Stâlpnicul
A viețuit la Constantinopol în vremea împăratului Constantin Porfirogenetul (sec.X). A luptat ca soldat în rândurile armatei bizantine într-un război contra bulgarilor, în care a fost martorul morții a mii de oameni. Din acest război el a scăpat nevătămat. Văzând în acest fapt purtarea de grijă a lui Dumnezeu, s-a făcut monah și a urcat pe un stâlp de lângă Calcedon. A trăit pe acel stâlp întru aspre nevoințe timp de patruzeci și cinci de ani, curăţindu-şi inima de toate gândurile și patimile sufletești și trupești. A fost înmormântat la Mănăstirea Sfântul Vaisan, la a cărei restaurare lucrase împreună cu prietenul său, Patriarhul Teofilact.
E foarte ușor să-i descoperi lucrarea diavolului care se face în noi. De pildă cu lăcomia stomacului, băgați de seamă că stomacul se umple, dar pofta nu se satură. Iată lucrul diavolului: pofta peste fire.
E cunoscută lăcomia lupilor și totuși lupii nu mănâncă mai mult decât le este foame. Acum dacă lor le-a fost foame rău, asta-i altceva. Câinii ascund pâinea care n-o mai pot mânca. Iată dar că fiarele, animalele, nu trec cu poftire peste fire. Numai omul trece, căci numai pe om are diavolul mânie și numai pe om îl războiește și-l încearcă.
Iată de ce să n-ascultați de poftă niciodată, căci cine a ascultat de poftă a ascultat de diavolul. Războiul stomacului însă e primul război pe care l-a pierdut omul și prima biruință a diavolului. Și cu el nădăjduiește să câștige și pe oameni și să-i desfacă de Dumnezeu. Și să știți că de nu-și vor trage de seamă oamenii, diavolul va birui. Iată de ce strigăm s-audă toți: înapoi la post, căci fără de post ne merge rău! Și iată cât de rău: cine nu se leapădă de carne și de grăsime repede va fi încolțit de mânie și de desfrânare, celelalte două laturi ale lăcomiei stomacului. (Pr. Arsenie Boca)
Preot Olivian SANDU
