Sfântul Stahie a fost pus episcop în Bizant de către Sfântul Apostol Andrei si a zidit o biserica în Arghiropoli, împreună cu Sfântul Andrei. Apoi a adunat pe mulţi credincioşi si îi învăţa mântuitoarea viată. Ostenindu-se şaisprezece ani în acea nevoinţă pentru mântuirea omenească, a răposat cu pace.
Amplie si Urban au fost puşi episcopi de către acelaşi sfânt, Andrei. Amplie a fost episcop în Diospoli, iar Urban a fost episcop in Macedonia. Ei, propovăduind pe Hristos si pe idoli pierzându-i, i-au ridicat asupra lor pe evrei si pe elini si, fiind ucişi de către aceştia, si-au împletit lor cununa mucenicească.
Narcis a fost episcop in Atena, Apelie în Ieraclia şi Aristobul in Britania, propovăduind Evanghelia lui Hristos, iar după multe osteneli si nevoinţe si-au dat fericitele lor suflete în mâinile Domnului.
Cei ce nu urmăresc în viaţa aceasta nimic mai mult decât să fie fericiţi în lume şi tihniţi în trup, aceştia n-au război cu diavolul: pe aceştia îi are fără război. Căci câtă vreme umblă după tihneală şi fericire deşartă n-au să se trezească din vraja vrăjmaşă, care-i Ţine bine încleştaţi în lumea aceasta sensibilă care-i duce prin nebăgare de seamă la pierzare sigură. De aceea a zis oarecine că cea mai primejdioasă temniţă e aceea în care te simţi bine: nu vei ieşi din ea niciodată. Războiul începe abia cu cei ce vor să-şi refacă fericirea raiului pierdut, strădanie pentru care învaţă să se desprindă pe rând din toată tihneala şi slava deşartă a vieţii acesteia.
Şi începe aşa: Toate patimile sau lucrările împotriva firii se ivesc mai întâi în minte, în partea cea mai subţire a făpturii noastre nevăzute. Aci vine un chip sau un gând al lumii acesteia şi stă ca o momeală. Iar mintea, dacă e neînvăţată sau neprevăzută despre lucrarea străină, ca un miel neştiutor, vede lupul şi se duce la el, crezând că e oaie.
Prima întâlnire între minte şi diavol e la linia momelii, pe care o flutură el în văzul minţii. Dacă mintea nu bagă momeala în seamă, vrăjmaşul stăruie cu ea, o arată mai sclipitoare, ca s-o arate iubită minţii. Aceasta e a doua înaintare a războiului sau asupreala.
Dacă la asupreală a reuşit să fure minte cu momeala şi să o facă să vorbească împreună, avem înaintarea la unire.
Mintea însă se trezeşte, că a fost furată de gând străin şi că se află în altceva decât în ceea ce-i era dat după fire; iar când îşi dă seama de ea însăşi şi de cele în care se află, avem lupta cea de gând la o clipă hotărâtoare. Se va învoi mintea ca să meargă după momeală mai departe sau se va întoarce de la dânsa? Aici e lupta, şi clipele sunt scumpe şi de cele mai multe ori, viaţa întreagă a unuia sau o mulţime de inşi, atârnă de lupta nevăzută a câtorva clipe.
De aceea Sfântul Ioan Scărarul zice: „Ca numele lui Iisus Hristos, armă mai tare, în cer şi pe pământ nu este”. Cerul este mintea şi pământul este inima în care trebuie să se depene rugăciunea neîncetată a preasfântului nume: „Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miruieşte-mă pe mine păcătosul”, întorcându-se ca o armă mereu întinsă asupra vrăjmaşului. (Pr. Arsenie Boca)
– Preot Olivian SANDU
