A viețuit la sfârșitul secolului al III-lea și începutul celui de-al IV-lea, în cetatea Novae, de lângă Dunărea de Jos, ca sclav. Localitatea Novae era așezată în provincia Moesia Inferior, unde este astăzi orașul Svistov, în Bulgaria, pe malul drept al Dunării, în dreptul localității Zimnicea. Din acest motiv, sunt persoane care susțin ca Sfântul Lup ar fi din același neam cu noi.
Sfântul Lup a fost servitorul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie din Tesalonic. După uciderea Sfântului Dimitrie, Lup a înmuiat marginea veşmântului în sângele lui și i-a luat inelul. Cu acest strai și inel, Sfântul Lup a săvârșit multe minuni, aducând vindecare pentru multe boli și neputințe.
Pentru că nu primise botezul, s-a rugat lui Dumnezeu să-l învrednicească de botez, înainte de a-şi da duhul. După această rugăciune, a început să plouă peste acest mucenic. Astfel, în chip minunat a primit botezul.
Din relatarea vieții sale aflăm ca într-o zi a zdrobit idolii păgânilor, motiv pentru care închinătorii la idoli căutau să-l omoare. A fost păzit în chip minunat de furia acestora, iar după ce a primit botezul în chip miraculos, s-a predat de bunăvoie în mâinile păgânilor. După nenumărate chinuri, a fost osândit la tăiere cu sabia, astfel încât, pe 23 august, anul 304, Sfântul Lup a trecut la cele veșnice.
Ca să ții rugăciunea, trebuie să iubești pe oamenii care te ocărăsc și să te rogi pentru ei, până ce sufletul tău se va fi împăcat cu ei, și atunci Domnul îți va da rugăciune neîncetată, pentru că El dă rugăciunea celui ce se roagă pentru vrăjmași.
Învățătorul în rugăciune e însuși Domnul, dar cel ce se roagă trebuie să smerească sufletul său. În sufletul celui ce se roagă cum se cuvine e pacea lui Dumnezeu. Inima rugătorului trebuie să fie plină de milă pentru toată făptura. Rugătorul iubește pe toți și are milă de toți, pentru că harul Duhului Sfânt l-a învățat iubirea.
Rugăciunea e un dar al Duhului Sfânt. Demonii se străduiesc din toate puterile lor să depărteze pe om de la aducerea aminte de Dumnezeu și de la rugăciune. Dar sufletul care iubește pe Domnul tânjește după El și se roagă Lui așa „Sufletul meu tânjește după Tine și cu lacrimi Te caut”.
În inima care se roagă rugăciunea țâșnește fără nici o constrângere; harul însuși săvârșește rugăciunea din inimă. Tu însă, smerește-te cât poți demult; ține mintea ta în inimă și în iad. Cu cât mai mult te vei smeri, cu atât mai multe daruri vei dobândi de la Dumnezeu.
Slavă milostivirii Domnului, că El ne dă nouă, păcătoșilor, să fim în Dumnezeu. Ca să rămâi în Dumnezeu, mulțumește-te cu ce ai, chiar dacă n-ai avea nimic. Fii mulțumit și mulțumește lui Dumnezeu pentru că n-ai nimic. Să-ți fie de ajuns faptul de a sluji lui Dumnezeu și El te va așeza împreună cu sfinții. Cine vrea să iubească pe Domnul, acela trebuie să iubească pe vrăjmăşişi să fie lipsit de răutate; atunci Domnul îți dă bucuria de a-L slăvi neîncetat, ziua și noaptea, și mintea ta va uita lumea și, dacă întorcându-te în tine însuți îți vei aduce aminte din nou de ea, te vei ruga din inimă pentru lume. (Sf. Siluan Athonitul)
Preot Olivian SANDU
