A făcut parte din cei șaptezeci de Apostoli. Sfântul Tadeu a primit botezul de la Sfântul Ioan Botezătorul.
A ajuns în Edesa, locul său de naștere, după Învierea și Înălțarea Domnului. Aici îi va dărui lui Avgar, după făgăduința Mântuitorului, Sfânta Mahramă. Avgar, sărutând acest chip nefăcut de mâna omenească, s-a vindecat de lepră, apoi a primit botezul. În urma acestei minunate vindecări, poporul a lepădat credința în idoli și s-a botezat. Așa s-a luminat cu Hristos, toată cetatea Edesei.
Sfântul Apostol Tadeu a predicat Evanghelia în Siria și Fenicia. A trecut la cele veșnice în Berit, cetate din Fenicia. În anul 377, moaștele sale au fost aduse în Constantinopol.
Judecata milostivă
De obicei oamenii nu se întorc la Dumnezeu, decât atunci când dau de primejdii, adică atunci când îi ajunge dreptatea dumnezeiască din urmă, și trebuie să dea seama de ce-au făcut. Nu e rău să te întorci la Dumnezeu nici chiar atunci, în ceasul al unsprezecelea, însă ar fi cu mult mai bine să vii de bunăvoie, la rosturile tale veșnice, și nu tras de mânecă. Dacă am fi noi mai simțiți, am vedea că Dumnezeu, preamilostivul, ne îmbie cu iubirea încă din dimineața vieții, taina sfântă a pocăinței, ca să nu ajungem, către seara vieții, așa de înecați în rele. Taina pocăinței este judecată milostivă ce o face Dumnezeu cu noi păcătoșii, când mergem noi, de bunăvoie, și ne mărturisim greşelile.
Mare este taina pocăinței, nu numai că te face din rău, bun, din vrăjmaș al lui Dumnezeu, prieten al Lui, ci și pentru că un lucru așa de mare e acoperit cu chip smerit.
Mila cea fără de margini a Tatălui, ca să scape pe fiii Săi de judecata cea aspră a judecății după fapte, le trimite, coborând din Ceruri, pe Fiul Său cel Unul Născut, să le facă o judecată milostivă și fără nici o înfricoșare, și iarăși să-i împace cu Sine.
Poate tocmai pentru că e așa de smerită judecata aceasta milostivă, nu pot să vină la mântuitoarea ei binefacere, aproape nici unul dintre cei cu mintea plină de „știință”, și afumată de mândrie. De aceea ei dau de asprimea dreptății, care-i fierbe în zeama lor, până li se-nmoaie oasele trufiei.
Taina pocăinței sau mărturisirea e al doilea botez: botezul lacrimilor. Sunt trei botezuri care ne curățesc de toate păcatele: primul, prin care intrăm în obștea creștină, e botezul din apă și din Duh, sau nașterea a doua, când suntem înzestrați cu darurile Duhului Sfânt, după atotștiința de mai înainte a lui Dumnezeu. Acesta nu se mai repetă.
Al doilea botez e botezul pocăinței sau al lacrimilor, pe care-l putem face, și trebuie făcut, ori de câte ori ni se încarcă conștiința cu greșeli față de Dumnezeu, față de oameni și față de noi înșine.
Iar al treilea e botezul sângelui, care, dacă se întâmplă să vie necăutat de noi, de asemenea ne spală de toate păcatele, mai ales dacă ne-a venit din hotărâta mărturisire a lui Dumnezeu.
Acesta e un dar pe care-l dă Dumnezeu cui și cui, din vreme în vreme, mai ales în vreme de prigoană a credinței creștine drept măritoare. Acesta iarăși nu se mai repetă, și nu atârnă de noi în privința venirii, ci numai în privința primirii. (Pr. Arsenie Boca)
