A fost ales în rândul celor doisprezece Apostoli, în locul lui Iuda Iscarioteanul, prin tragere la sorţi. Sfântul Evanghelist Luca ne relatează acest episod în Faptele Apostolilor: „şi au pus înainte pe doi: pe Iosif, numit Barsaba, zis și Iisus, și pe Matia. Şi, rugând-se, au zis: Tu, Doamne, Care cunoști inimile tuturor, arată pe care dintre aceștia doi l-ai ales să ia locul acestei slujiri și al apostolicei din care a căzut Iuda, ca să meargă în locul lui. Şi au tras la sorţi; și sorţul a căzut pe Matia; și el s-a rânduit împreună cu cei unsprezece apostoli“ (Fapte 1:23-26).
Sfântul Matia s-a născut în Betleem, din tribul lui Iuda. A studiat Cărțile Legii cu Sfântul și Dreptul Simeon. La început a făcut parte din cei șaptezeci de Apostoli.
Sfântul Apostol Matia a vestit Evanghelia lui Hristos în Iudeea, Macedonia și Etiopia.
Potrivit unor documente, Apostolul Matia ar fi primit martiriul în Etiopia, în vreme ce alte scrieri vorbesc de plecarea sa din Etiopia spre Macedonia și Iudeea, locuri unde va vesti învățătura lui Hristos. Aceste din urmă documente vorbesc de aducerea sa la Templu, din porunca arhiereului Anania, spre a răspunde acuzațiilor aduse de iudei că propovăduiește un proroc fals, pe Iisus Nazarineanul. Pentru că nu refuza să-şi lepede credința în Hristos, Sfântul Apostol Matia a fost bătut cu pietre până la moarte.
Potrivit tradiției, moaștele Sfântului Apostol Matia au fost aduse la Roma de împărăteasa Elena, în anul 324. O parte din ele a fost trimisă în Trier, cel mai vechi oraș din Germania. Aici, ele au fost descoperite în urma unor lucrări de restaurare a unei biserici. După această descoperire, ele au fost mutate în biserica abației benedictine, care își va lua numele Sfântul Apostol Matia. Aceasta abație este în prezent un mare centru de pelerinaj pentru Biserica Romano-Catolică.
Sunt documente care vorbesc despre prezenţa moaștelor sale în Georgia de astăzi. Poate fi veridica și această variantă, dacă ținem seama de faptul că Etiopia este identificată de unii cercetători cu estul Georgiei.
Biserica imperfectă
Într-o zi, un tânăr veni la un pustnic înțelept şi-i povesti că este decepționat de Biserică şi acum caută o comunitate perfectă de credincioși. Atunci pustnicul îl conduse pe tânăr la zidul micii sale capele şi-l întrebă: „Spune-mi, ce vezi?” „Diferite buruieni şi mușchi de pământ”, răspunse tânărul. „Şi totuși Dumnezeu locuiește în această casă aparent neîngrijită”, spuse pustnicul. „La fel se întâmpla şi cu Biserica. Nu poate fi curată şi perfectă, pentru că e formată din oameni. Şi tu ești un om, şi îți spun: chiar dacă vei găsi o Biserică perfectă, în momentul în care vei intra în ea nu va mai fi perfectă”.
Preot Olivian SANDU