Este pomenit pe 26 martie, în ziua de după Buna Vestire, pe 8 noiembrie, când sărbătorim Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, și pe 13 iulie, când se face pomenire de toate minunile săvârșite de Sfântul Arhanghel Gavriil. Sărbătoarea din 13 iulie datează din secolul al IX-lea.
Sfântul Alexander Schmorell
A luptat împotriva nazismului și a fost omorât la vârsta de numai 25 de ani, împreună cu profesorul Kurt Huber, în închisoarea Stadelheim din München.
S-a născut pe 16 septembrie 1917, în localitatea Orenburg din Rusia. Tatăl său era neamț de origine, iar mama sa era rusoaică. Datorită mamei sale, primește botezul în Biserica Ortodoxă.
În anul 1937, după susținerea bacalaureatului, participă ca soldat la ocuparea Austriei și a Cehoslovaciei. La dorința tatălui său, începe în anul 1939 studiul Medicinii la Hamburg. Intră în Mișcarea studențeasca „Die Weisse Rose” – „Trandafirul alb”. Această mișcare a luat ființă în 1942 din dorința de a lupta împotriva regimului nazist.
Au fost descoperiți de administratorul universității și denunțați Gestapoului. Alexander Schmorell a fost condamnat la moarte de Tribunalul Poporului pe 19 aprilie 1943 și a fost omorât prin ghilotinare pe 13 iulie 1943, împreună cu profesorul Kurt Huber, în închisoarea Stadelheim din München.
Este reprezentat în iconografie purtând o cămașă de doctor, ținând în mână o cruce și un trandafir alb.
El spunea așa: „Pretutindeni și întotdeauna, demonii pândesc din întuneric, așteptând un moment de slăbiciune al omului: atunci prin propria lui voință, acesta își părăsește locul de lângă Creatorul său, unde a fost așezat de Dumnezeu prin libertate, – împăcând-se cu puterea răului și separând-se de Puterile de Sus – şi, pentru că de bunăvoie face primul pas, este condus apoi la următorul întru-un ritm amețitor. Pretutindeni și în toate vremurile de mare criză, au apărut oameni, profeți și sfinți, care iubindu-şi libertatea, au predicat despre Singurul Dumnezeu și cu ajutorul Lui au condus poporul spre direcția opusă drumului de decădere. Omul este, desigur, liber, dar fără Dumnezeu cel Adevărat, este lipsit de apărare împotriva răului. Este ca o navă fără cârmă, la mila furtunii, ca un copil mic fără mama sa, ca un nor care se dizolvă în aer.”
Înțeleptul şi soarta
Când eram tânăr am fost un revoluționar. Atunci mă rugam: „Doamne, dă-mi putere să schimb lumea”. Pe la jumătatea vieții mi-am schimbat rugăciunea: „Doamne, ajută-mă să-i schimb pe cei cu care trăiesc şi cu care intru în contact: familia, prietenii, colegii de muncă. Atunci voi fi mulțumit”. Acum când am îmbătrânit şi zilele-mi sunt numărate. Rostesc doar o singură rugăciune: „Doamne, ajută-mă să mă schimb pe mine însumi”. Ce bine ar fi fost dacă de la început m-aş fi rugat astfel. Nu mi-aş fi risipit viața.
Preot Olivian SANDU