A trăit în jurul anilor 350-400, în pustiul Egiptului. S-a născut ca rod al rugăciunilor părinților săi. După ce a primit botezul, a fost dus de tatăl sau la o mănăstire, pentru a creşte potrivit voii lui Dumnezeu. Mai târziu, Sfântul Onufrie părăsește mânăstirea și merge în deşert. Călăuzit de un înger, ajunge la Ieremia, un bătrân sihastru. Acesta l-a învățat ce înseamnă viața în singurătate. După câteva zile, l-a condus la o peșteră și i-a spus că acela este locul în care trebuie să se nevoiască. Bătrânul a continuat să-l viziteze o singură dată pe an, până când a trecut la cele veșnice. De la moartea acestuia, Onufrie a rămas fără nicio prezență omenească.
Timp de 70 de ani, a îndurat arșița zilei, frigul nopții, luptându-se neîncetat cu demonii și cu neputințele firii. Un înger al Domnului a început să-i aducă pâine pentru hrana lui și Sfânta Împărtășanie.
Toate acestea le-a cunoscut sfântul Pafnutie cel Mare care, călăuzit de Dumnezeu, ajunge la sfântul Onufrie tocmai în ziua morții sale și după ce petrec în rugăciune o noapte întreagă – timp în care sfântul Onufrie îi spune viața sa, sfântul Pafnutie îl îngroapă în pustie.
Preot Olivian SANDU
