Acești patruzeci de mucenici din Africa au trecut la Domnul, în timpul domniei împăratului Deciu, pentru că au refuzat să lepede credința în Hristos şi să aducă jertfe idolilor. Guvernatorul provinciei, Fortunian, a poruncit ca treizeci și șase dintre ei să fie omorâți prin tăierea capului.
Sfinții Mucenici Terentie, African, Maxim și Pompie, însă, au fost aruncați în închisoare fiind legați în lanțuri. Aici s-a arătat un înger al Domnului, i-a eliberat din lanțuri și i-a ospătat pe mucenici. Ei au fost scoși afară și torturați, apoi iar aruncați în temniță.
Guvernatorul a poruncit ca în locul unde erau ținuți aceștia să fie aruncați șerpi veninoși și scorpioni, pentru ca mucenicii să moară în chinuri. Dar necuvântătoarele nu s-au atins de ei.
Guvernatorul văzând că nu reușește să-i ucidă pe cei patru mucenici, a poruncit, în cele din urmă, omorârea lor prin decapitare. Fiind aduși la locul execuției, ei au cântat în psalmi aducând laude lui Dumnezeu.
Săptămâna Patimilor
După Sâmbăta lui Lazăr (în care se face pomenirea învierii lui Lazăr de către Hristos și făgăduința învierii tuturor), se intră în ultima săptămână a Postului Paștilor (Postul Mare), Săptămâna Patimilor, timp în care în slujbele bisericești se face pomenirea ultimelor zile ale lui Hristos pe pământ, înainte de Răstignirea și Învierea Lui. În timpul acestei săptămâni, slujbele Utreniei se săvârșesc în seara zilei dinainte (sub formă de Denie), conform obiceiului vechi care spune că ziua începe la apusul soarelui și se sfârșește la apusul soarelui din ziua următoare.
Săptămâna Patimilor exprimă perioada de la Florii până în Sâmbăta cea Mare inclusiv. În această săptămână se ajunează până spre seară. Caracteristica esențială a acestei săptămâni sunt Deniile.
Lunea Mare
Primele trei zile ale Săptămânii Patimilor (sau Săptămânii Mari) ne amintesc de ultimele porunci, sfaturi lăsate de Hristos ucenicilor Săi.
Azi se face pomenirea patriarhului Iosif, vândut de frații săi cu treizeci de arginţi. El este o preînchipuire a lui Hristos, care a fost vândut de Iuda. Acuzat pe nedrept de desfrânare, ajunge în temniță. În urma tălmăcirii unor visuri, este scos din închisoare și pus administrator peste tot Egiptul. Stăpânirea lui Iosif peste Egipt era o prefigurare a biruinței lui Hristos asupra păcatelor lumii.
Tot în această zi se face pomenire și de smochinul neroditor, blestemat de Hristos să se usuce pentru că nu avea rod. Copacul fără roade este icoana omului mândru. El nu are decât frunze și umbră. Deci, la judecata de apoi, El nu doar va răsplăti, ci va și pedepsi pe cei ce nu au rodit.
„Iată Mirele vine în miezul nopții și fericită este sluga pe care o va afla priveghind; iară nevrednic este iarăși pe carele va afla lenevindu-se. Vezi dar, suflete al meu, cu somnul să nu te îngreuiezi, ca să nu te dai morții, și afară de împărăție să te încui. Ci te deșteaptă strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt ești Dumnezeule; pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi”.
Preot Olivian SANDU
